Paula’s Choice Review – Resist Instant Smoothing Anti-Aging Foundation, Browlistic Long-Wearing Precision Brow Color, Perfect Shine Hydrating Lip Gloss

Resist Instant Smoothing Anti-Aging Foundation

Deși folosesc fond de ten în rare ocazii, nu se putea să nu încerc noul fond de ten al Paulei. L-am aplicat cu beauty blender-ul pentru că acest burețel este de o vreme îndelungată metoda mea preferată de aplicare a fondului de ten. Culoarea care mi se potrivește foarte bine este Level 2 (Barely There SPF 20 folosesc Sheer Ivory și pudra Neutral; Mac sunt NC 20/25 pentru Studio Fix).

Fondul de ten are textură cremoasă, nu conține ingrediente pentru protecție solară și nu este în bază de silicon (conține silicon, dar nu ca ingredient majoritar). Acoperirea lui este light/mediu, arată foarte natural pe tenul meu mixt/gras, iar după aplicare nu am simțit nevoia să aplic pudră ceea ce m-a mirat pentru că eu aplic pudră după orice fond de ten. Are un finish mat/satinat și arată natural pe piele. Nu este gras și nici lipicios, conține antioxidanți și alte ingrediente benefice pielii (să nu uităm totuși că nu trebuie să ne bazăm pe un fond de ten pentru a da pielii ingredientele de care are nevoie așa cum nu ne putem baza pe un fond de ten să asigure protecție solară corectă și completă).

Personal nu îl recomand pentru tenul uscat cu descuamări sau pentru tenul foarte gras. Îmi place foarte mult finish-ul și cum se prezintă după câteva ore pe ten, culoarea a rămas neschimbată.

Îl consider un fond de ten potrivit pentru uniformizarea tenului, acoperire ușoară și aspect natural. Pentru seară este ideal.

Browlistic Long-Wearing Precision Brow Color – Acest produs nu se mai fabrică

Am creionul de sprâncene din noiembrie, dar pentru că nu îmi place cum arată creioanele pe sprâncene, nu l-am încercat până de curând. Acest produs este (în momentul de față) în Top 10  produse preferate de la Paula’s Choice. Nu este un creion propriu zis, are un aplicator cu peri și poate contura sprâncenele foarte ușor prin linii extrem de subțiri sau mai groase, în funcție de înclinarea perilor. După conturare sprâncenele arată perfect, nu rămân dungi, nu arată ca și cum ar fi false (așa cum mi se părea că arată după ce le conturam cu creioanele clasice). Se îndepărtează cu demachiant, nu se îndepărtează cu apa, culoarea persistă 24 de ore dacă nu se demachiază sprâncenele. Este rezistent la apa și la transfer.

Există două culori: Light Brown și Medium Brown. Eu folosesc medium pe care îl consider potrivit pentru brunete, roșcate (inschis) și șatene. Am încercat și varianta light care e potrivită persoanelor blonde sau roșcate care au sprâncene deschise la culoare.

Make-up artistul meu a declarat că este cel mai bun produs pentru sprâncene pe care l-a folosit, ea are sprâncenele deschise la culoare și folosește nuanța Light Brown.

Perfect Shine Hydrating Lip Gloss

Am fost curioasa să încerc noul Lip Gloss pentru că am citit foarte multe review-uri despre vechea formulă (cea disponibilă în trecut în SUA). Am ales nuanța Peachy Cream. Această nuanță este mată, culoarea peach este discretă. Produsul se aplică ușor, nu este lipicios (surprinzător pentru un gloss) și este usor hidratant. Nu știu daca restul nuanțelor sunt mate, dar banuiesc că da. Îmi place mult că nu este lipicios și că oferă un luciu discret și o culoare apropiată de a buzelor.

37 comentarii

Scrie un comentariu
  • Buna, Corina
    Ca tot ai mentionat pudra Paulei….ti-au trecut pe sub ochi si celelalte nuante? Am citit pareri cum ca prima nuanta, Buff Biege (desi vizibil mai deschisa decat Neutral in poza), are tente rozalii si de fapt Neutral ar fi mai buna pentru tenul alb-bejuliu, deschis la culoare.
    Scuze pentru descrierea culorilor, nu ma pricep la subtonuri 😀

  • Le am pe amandoua, si intr-adevar Buff beige are o tenta rozalie, dar nu e deloc sesizabiila pe ten. Eu am subton galben destul de pronuntat ( NC 20) si pe perioada ierni am folosit-o fara nici o problema. Vara mi se potriveste a cealalta nuanta, care are un subton galben mai pronuntat, si merge pe fata mai bronzata. Sper ca te-am lamurit cu ceva.

  • Si pe mine m-a dat Dri cu creionul de sprancene si e foarte tare, o sa trec zilele astea pe la ea si pe la tine sa-mi imbogatesc gama de produse PC :D…apropo, acum ca ai incercat acest fond de ten il recomanzi in detrimentul celui de la Revlon Color Stay? mersi
    Oana

    • Buna Oana,
      Sunt foarte diferite cele doua fonduri de ten. Colorstay are o acoperire foarte buna pe care Resist nu o are, iar finish-ul de la Resist e mai natural ca cel de la Colorstay, cel putin pe tenul meu.

  • Asteptam, review-ul, mai ales ca ne-ai spus la intalnirea de joi, ca te-ai dat cu el! Ti-am spus si atunci, ca arati impecabil! Cu ce aplici fondul de ten? Daca am omis, imi cer scuze! Multumesc!

  • Buna,

    Am achizitionat si eu o mostra de fond de ten resist de la intalnirea din bucuresti de sambata, nuanta Ivory mi se potriveste foarte bine, dar dupa maxim 3 ore de la aplicare se strange si arata foarte urat ca o masca, asa patesc cu toate fondurile de ten.cum sa remediez aceasta prb? am incercat foarte multe fonduri de ten si acelasi rezultat 🙁

    • Buna Laura,
      La intalnirea de la Bucuresti am vorbit despre alegerea produsului anterior fondului de ten in aceiasi baza cu fondul de ten. Poate asta e problema ta.

      • Buna Corina,

        As vrea sa te intreb tu ce produse PC folosesti inainte de acest fond de ten.

        Eu nu am vazut sa existe nuanta ivory pt acest fond de ten.

        Multumesc mult.
        O seara buna.

        • Buna Elena,
          Acum folosesc Resist Ultralight Super Antioxidant Concentrate Serum apoi Resist SPF 30, apoi fondul de ten.
          Nuanta Sheer Ivory este de la SPF-ul colorat, am indicat-o pentru comparatie nuanta.

          • Multumesc pt info.
            Deci dc folosesc resist super antioxidant concentrate serum si resist anti-aging hand cream spf 30 nu ar tb sa am probleme legate de aspectul fondului de ten dupa cateva ore. Varianta ultralight nu am cumparat-o inca.
            In ceea ce priveste creionul, ai mentionat ca varianta medium e pt satene. Eu sunt satena dar pt ca am tenul deschis si sprancenele deschise ma gandesc sa achizitionez varianta light. Avand in vedere ca le-ai testat pe amandoua, crezi ca ar fi prea deschisa nuanta?

          • Buna Elena,
            E ok combinatia de ser, SPF si fond de ten. Creionul Light Brown este potrivit persoanelor cu sprancene roscate si blonde.

    • Buna Adiana,
      In baie este umiditate in general si bacteriile se dezvolta in buretelul ud foarte repede. Ideal este un loc bine ventilat, cu aer uscat. Eu il pun pe cutiuta lui si se usuca foarte repede.

  • Dupa ce am vazut cat de bine arata fondul de ten pe pielea ta, mi-l doresc si eu foarte mult! 🙂
    Voiam sa te intreb daca aplicarea cu beauty blender-ul umezit nu anuleaza partial protectia solara aplicata sub machiaj (mai ales daca nu e water resistant)?

    • Buna Georgia,
      Nu anuleaza, il folosesti cu miscari de tapotare usoare. El aplica produs pe piele, nu indeparteaza SPF-ul daca este doar umed (nu ud, atentie mare sa il storci bine).

  • Eu am o alta metoda pentru Beauty Blender: il las la uscat unde apuc si il spal intotdeauna inainte de folosire. Bine, eu oricum n-am parte de umiditate in casa 🙂
    Cat despre creionul de sprancene, a urcat rapid si in topul meu de favorite. E pur si simplu minunat!

  • Buna Corina!
    Am o intrebare off-topic,sper ca nu te deranjeaza.Am acnee nodulo-chistica,folosesc produse paula`s choice conform rutinei de ingrijire specifica problemei mele,dar totusi problema s-a agravat(inainte aveam 2-3 cosuri dureroase iar acum am 10-11 o data:|)am crezut ca e de la brevoxil pt ca nu isi mai facea efectul,am schimbat,la recomandarea ta cu skinoren.il folosesc cam de o luna,dar mi se pare ca e mai grav.Folosesc numai produse pc de aproape 1 an si fata mea arata mult mai bine pana acum cateva luni.N-as putea sa iti spun de ce,nu am schimbat mai nimic in rutina,cu micii exceptii..Antionceptionale nu folosesc,nu am folosit niciodata si nici nu am probleme hormonale sau chisturi pe ovare.mai ramane posibilitatea unui acarian sau a unei ciuperci pe piele.Ai putea sa imi recomanzi o clinica unde as putea sa imi fac o analiza de tesut? (nu stiu daca asta e denumirea corecta)…eu foarte rar am pustule,de obicei imi ies doar cosuri sub piele,dureroase si nu stiu ce sa cer si unde/
    Multumesc anticipat!O primavara frumoasa!

    • Buna Claudia,
      Ce rutina folosesti?
      Ai nevoie de o analiza din acele pustule situate sub piele, analiza pe care o poti face la laboratoare dermato. Nu mi-ai spus in ce oras esti. In Bucuresti eu stiu de Biolumimedica.

      • Buna Corina!
        Sunt din Bucuresti.stiam de clinica asta si am fost saptamana trecuta sa-mi fac analize si azi am luat rezultatul: mi-a iesit pozitiv parazit demodex,foarte frecvente leucocite si granule de grasime,rare epitelii.iar la analiza din pustule mi-a iesit absent stafilococ auriu si absent streptococ beta hemolic.desi suna ciudat,ma bucura oarecum rezultatul ca macar stiu ce imi cauza asta.eram pregatita sa incep tratamentul cu roacuttane,singura solutie ramasa neincercata.asta la recomandarea unui dermatolog care nici macar nu s-a obosit sa ma puna sa imi fac analize. Rutina mea era asta:dimineata: curatare ten (earth sourced cleanser), toner (skin balancing toner), skinoren doar pe pustule, Skin Balancing Serum, protectie solara (in cantitate generoasa).
        Seara: curatare ten, toner, BHA (nu in fiecare seara), Skin Balancing serum si hidratare cu resist skin hidrator.
        acum o sa o adaptez la rutina prezentata de tine in articolol despre demodex.
        Iti multumesc mult Corina pentru tot ceea ce faci pentru noi.Iti doresc o primavara plina de soare,bucurii si impliniri!

  • Buna Corina,

    Inainte de fondul de ten Resist nu am aplicat decat SPF 15 de la SKIN BALANCING, am asteptat cam 15 minute si apoi mi am aplicat fondul de ten, cu un buretel.

  • Buna,

    De cateva ori am folosit si primer de la Sephora, ceva in baza de silicon, dar acelasi lucru mi se strangea dupa 4-5 ore.
    Intre timp am decsoperit de la Sephora (marca lor) un fond de ten mineral compact si parca e mult mai bine, imi rezista destul de mult. Cred ca problema mea sunt de fapt fondurile de ten lichide :), o sa mai incerc fondul de ten Revlon Colorstay, doar ca am prb cu alegerea culorii, eu am un subton roz al pielii, crezi ca imi poti spune ce nuanta mi s-ar potrivi?

    Multumesc

  • Buna ,
    Daca tot m-ai intrebat in articolul „Am acneee, cum procedez?” daca folosesc produse de styling. M-am gandit sa revin aici cu o noua intrebare. Eu foloseam mai tot timpul fond de ten, asa ma obisnuisem mai ales de cand imi tot ramaneau urmele acelea vinetii pe partea dreapta. Acum, as vrea sa renunt la el pentru ca bineinteles ca nu este formulat bine (citind si eu acum ingredientele). As vrea sa stiu ce fond de ten mi-ai recomanda? Vad ca tot se vorbeste de cel de la Revlon, este formulat bine? Vad ca tenul meu incepe sa mearga spre mixt, si avand si punctele negre mi-e frica sa folosesc orice acum. Ce crezi tu ca ar fi ok si as putea gasi in magazine sau in farmacii, asta pana sa revin cu o comanda la tine pt produsele PC?

  • Daca doreste cineva fondul de ten RESIST , nuanta level 2 te rog mult Corina ajuta-le cu emailul meu. L-am cumparat de curand si l-am folosit de 3 ori dar nu ma impac cu el:(pe tenul tau arata minunat pe al meu nu din pacate. Il vand cu 60 lei



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.