Paula’s Choice – Noua gamă Calm Redness Relief – Review

Calm Paula's Choice
După cum probabil știți, în luna februarie Paula’s Choice a lansat gama Calm, special formulată pentru tenul sensibil, intolerant, ușor iritabil și chiar pentru tenul ce prezintă rozacee, cuperoză. Pentru că primesc foarte multe întrebări despre aceste produse (mai ales pentru că incidența de rozacee este tot mai mare în ultimul timp) și mai ales pentru ca am încercat aproape toate produsele de mai jos, m-am gândit că ar fi de folos un articol despre toate produsele din gama Calm.

Practic această gamă conține două produse potrivite pentru orice tip de ten, 4 produse pentru ten normal/mixt/gras și 4 produse pentru tenul normal/uscat. Acest pachet este gândit în așa fel încât fiecare tip de ten să aibă o rutină ce conține: produs de curățare, toner, ser, exfoliant, cremă hidratantă și cremă hidratantă cu protecție solară. Ca toate produsele Paula’s Choice, gama Calm nu conține parfum, alcool sau alți iritanți.

Rutina de îngrijire a tenului cu gama Calm poate fi următoarea:
Dimineaţa: Calm Cleanser, Calm Toner, Calm Serum, Calm Mineral Moisturizer SPF 30
Seara: Calm Cleanser, Calm Toner, Calm 1% BHA Lotion, Calm Serum, Calm Moisturizer
Dimineaţa, doar pentru tenul uscat este necesar a se aplica şi crema hidratantă de seară (Calm Moisturizer) înainte de a aplica protecţia solară.

Bineînţeles că în rutina de mai sus se poate adauga orice alt produs necesar, iar în orice rutină poate fi introdus unul sau mai multe produse din gama Calm. Eu folosesc în fiecare zi două din aceste produse, iar sâmbăta şi duminica folosesc una din cremele cu SPF.

Calm Redness Relief Repairing Serum – Toate tipurile de ten
Acest ser are textură foarte lejeră, la fel de lejeră ca şi Resist Ultra Light, se absoarbe imediat în piele, poate fi aplicat chiar şi pe tenul foarte gras. Conţine antioxidanţi, anti iritanţi şi ingrediente reparatoare ce întăresc bariera naturală a pielii şi ajută pielea să facă faţă mai bine iritanţilor din mediul extern în timp ce ameliorează treptat (folosit constant) simptomele rozaceei sau iritația pielii. Pentru că tenul meu este sensibil şi afectat de mediul extern acest produs a devenit foarte repede serul pe care îl folosesc în fiecare seară. Îmi place să îl amestec cu o picătură de acid hialuronic pentru a beneficia şi de pe urma acestuia (pentru mine Resist Hyaluronic Acid Booster a făcut în sfârşit diferenţa dintre un ten cu tendinţe de deshidratare şi un ten hidratat indiferent de anotimp, este un produs pe care îl folosesc de două ori pe zi şi nu voi renunţa la el prea curând). Am observat de la primele aplicări efectele serului Calm, iar de când îl folosesc pot spune că sensibilitatea tenului meu a scăzut simţitor, la fel şi tendinţa de înroşire.

Calm Redness Relief 1% BHA Lotion – Toate tipurile de ten
Acesta este exfoliantul cu 1% acid salicilic din gama Calm, recomandat pentru toate tipurile de ten. Are textură lejeră, de loţiune şi are o concentraţie importantă de anti iritanţi. BHA-ul (acidul salicilic) este un anti inflamator cunoscut, iar în plus, acesta reduce punctele negre, porii dilatați şi previne apariţia pustulelor într-o anumită măsură. Pentru tenul uscat fără puncte negre beneficiile lui sunt legate strict de proprietatea de a opri inflamația şi bineînţeles el este un ingredient anti aging pentru că stimulează producerea de colagen. Concentraţia de 1% face acest produs potrivit pentru tenul cu rozacee sau cuperoză, pentru tenul sensibil şi intolerant. Se poate aplica o dată pe zi sau de câteva ori pe săptămână, în funcţie de toleranţa tenului.

Calm Redness Relief Cleanser – Ten normal şi uscat
Acest produs de curăţare are de fapt formulă identică cu Moisture Boost Cleanser. Are textură de gel cremos, nu spumează, curață tenul fără a-l lăsa uscat. Eu îl recomand chiar şi pentru tenul mixt, mai ales în anotimpul rece. Este produsul de curăţare pe care îl folosesc pentru fiul meu (are 7 ani) şi din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai blânde și bune produse de curăţare pe care le-am încercat. Este potrivit tenului normal şi uscat (şi mixt zic eu), mai ales dacă aveţi simptome de rozacee sau cuperoză sau dacă aveţi ten sensibil, cu tendinţă de uscăciune. Se limpezeşte complet de pe ten, nu lasă peliculă pe suprafaţa pielii.

Calm Redness Relief Cleanser – Ten normal, mixt şi gras
Acest produs de curăţare are textură de gel şi este special formulat pentru tenul mixt şi gras, sensibil şi intolerant. Se limpezeşte complet de pe ten, nu lasă tenul cu senzaţie de uscăciune şi nu lasă peliculă pe suprafaţă pielii. Poate fi folosit chiar şi de persoanele cu acnee rozacee, nu irită ci conţine ingrediente care au proprietăţi calmante pentru piele.

Calm Redness Relief Toner – Ten normal şi uscat
Folosesc acest produs în fiecare dimineaţă, îmi place foarte mult efectul anti iritant şi textura uşor vâscoasă (aproape ca un gel). Înainte să apară acest toner foloseam Earth Sourced Toner pentru aceleaşi proprietăţi, însă am fost foarte bucuroasă că pot folosi Calm Toner fără să îmi blocheze porii, acesta fiind şi mai focusat pe anti iritanţi şi pe întărirea barierei naturale a pielii. Personal cred că poate fi folosit şi pentru tenul mixt sau chiar gras (eu am tenul mai mult gras, cu prea puţine zone unde nu există exces de sebum), mai ales pentru persoanele care au ten mixt/gras şi deshidratat. Este special formulat pentru tenul normal/uscat, sensibil, iritat, pentru a ameliora simptomele iritaţiei sau chiar ale rozaceei şi cuperozei.

Calm Redness Relief Toner – Ten normal, mixt şi gras
Toner cu textura apoasă, deloc lipicioasă, conţine o concentraţie importantă de ingrediente anti iritante pentru a ameliora sensibilitatea pielii şi a semnelor de iritatie sau rozacee/cuperoza. Formulă lui este asemănătoare cu Clinical Redness Relief și are proprietăți dovedite de reducere a inflamației și roșeții. Este un produs ce poate fi folosit și după epilare și oricând apare o iritație pe piele (provocată de insecte, de contactul cu substanțe iritante, de soare, etc), indiferent de natura ei. Îl recomand pentru orice persoană cu iritații vizibile pe suprafața pielii, acționează imediat ca un puternic anti iritant.

Calm Redness Relief Moisturizer – Ten normal şi uscat
Crema hidratantă cu textură emolientă, fără a fi grasă pe suprafaţa pielii. Formula seamănă foarte mult cu Moisture Boost Hydrating Treatment Cream, însă în lista de ingrediente nu mai apare niacinamide. Niacinamide este un puternic ingredient anti aging care din păcate nu este foarte bine tolerat de persoanele cu ten sensibil. Calm Moisturizer pentru ten normal şi uscat se absoarbe repede în piele şi asigura hidratarea de care are nevoie tenul sensibil, iritat sau cu rozacee/cuperoza, plus antioxidanţi şi ingrediente reparatoare.

Calm Redness Relief Moisturizer – Ten normal, mixt şi gras
O crema foarte interesantă ca formulă, complet diferită de cremele din gama Paula’s Choice, are textură foarte lejeră şi spre deosebire de alte creme hidratante din comerţ destinate tenului cu rozacee sau intoleranţă, aceasta conţine şi antioxidanţi şi ingrediente anti aging, plus ingrediente anti iritante ce ameliorează roşeaţa şi întăresc bariera naturală a pielii. Calm Moisturizer pentru ten mixt şi gras este o varianta bună de crema hidratantă de seară, se absoarbe imediat în piele şi lasă tenul catifelat.

Calm Redness Relief Mineral Moisturizer SPF 30 – Ten normal şi uscat
Protecţie solară bazată pe filtre minerale, cu textură emolientă, potrivită tenului uscat afectat de rozacee/cuperoză. Formulă identică cu Skin Recovery Daily Moisturizing SPF 30. Se absoarbe imediat în piele, nu lasă peliculă albă pe suprafaţă pielii. Nu este gras pe piele, persoanele cu ten uscat trebuie să aplice crema hidratantă de seară înainte să aplice acest produs dimineaţa. Sper ca în curând să avem un guest post scris de colega mea Anca, ea foloseşte acest produs şi îi place foarte mult. Produsul protejează și repară tenul afectat de roșeață și este perfect ca și bază de machiaj. În plus, previne îmbătrânirea prematură a pielii. Protecția solară se aplică în fiecare dimineață, indiferent de anotimp, în special dacă aveți tenul sensibil și rozacee.

Calm Redness Relief Mineral Moisturizer SPF 30 – Ten normal, mixt şi gras
Protecţie solară bazată pe filtre minerale, cu textură matifiantă, potrivită tenului normal/mixt/gras sensibil, intoleranţă sau afectat de rozacee/cuperoză. Formulă identică cu Hydralight Shine Free Daily SPF 30. Eu folosesc acest produs sâmbătă şi duminică, singurele zile când nu aplic protecţie solară colorată pe ten. Nu lasă peliculă albă pe suprafaţă pielii şi deşi am tenul gras cu tendinţe acneice nu îmi blochează porii. Este perfect ca și bază de machiaj, în timp ce protejează pielea și previne îmbătrânirea prematură a tenului. Protecția solară se aplică în fiecare dimineață, indiferent de anotimp, în special dacă aveți tenul sensibil și rozacee.

68 comentarii

Scrie un comentariu
  • Buna!!!
    Astept si eu o comanda de la Paula, mi-am inlocuit crema hidratanta Hydralight Infusing Lotion cu Calm Redness Relief Moisturizer – Normal to Oily Skin. Sunt foarte curioasa de cum o sa-i merarga tenului cu ea, am emotii. Sper sa fi facut o schimbare in bine. 🙂
    Am introdus si serumul in rutina zilnica, de aproximativ 3 saptamani.
    Eu am tenul mixt cu rozaceea, gras in zona T si mai uscat pe obraji, unde e rozaceea. Fac si sedinte de laser…sper sa fie bine. 🙂
    Am o intrebare. Acidul hialuronic cu ce este mai ok sa-l combinam? Serum, crema hidratanta…sau e egal?
    O zi buna si multumim pentru sfaturile pe care ni le dai, Corina!!!

    • Gabriela,
      Poti sa combini acidul hialuronic cu orice, mai putin cu exfolianti sau retinol 1%. Si bineinteles nu cu produsul cu SPF.

  • Imi plac produsele pentru ca nu au coloranti si parfumuri,sunt adepta produselor naturiste si mai ales ca sunt si in cautarea unor produse pentru pete brune mai vechi

  • Eu am achizitionat serul Calm Redness Relief, in speranta ca voi putea in sfarsit sa ma bucur de un ser cu antioxidanti, dat fiind ca siliconii mereu mi’au blocat porii si mi’au cauzat pustule. Din pacate, imi apar niste pete rosii de la acest ser, ca un fel de iritatie. Cum incetez aplicarea serului, cum dispar si ele. Pacat! Probabil sunt alergica la unul din ingredientele de la inceputul listei!

    • Mia,
      Cel mai probabil. De aceea trebuie incercate mostre, produsele cu ingrediente active pot da reactii adverse foarte usor daca pielea nu le tolereaza prea bine.

  • Am intrat pe site-ul tau sa aflu parerea ta despre aceasta gama. Eu am luat ambele creme hidratante fara spf si varianta normal to combination si varianta normal to dry si pot spune, pentru cei interesati in aceasta gama, ca varianta normal to combination e indicata pentru ten gras. Eu am tenul mixt si aceasta crema mi-a produs iritatii, mi-a dat senzatia de piele stransa si uscata. Deci nu ofera suficienta hidratare. Varianta pentru ten normal to dry e mult mai ok pentru tenul mixt cu portiuni uscate. Si pe paulaschoice.com se pot gasi reviewuri despre crema hidratanta pt ten normal to combination care precizeaza efectul iritant al acestei creme.

    • Irina,
      Reactia pielii depinde de la persoana la persoana de aceea este foarte important sa incerci mostre, mai ales cand e vorba despre produse cu ingrediente active (filtrele solare sunt ingrediente active tolerate mai mult sau mai putin). Pentru persoanele cu ten mixt (zona T grasa si restul fetei uscata) nu este deloc ok produsul Calm SPF 30 Normal/Dry Skin pentru ca poate bloca porii. In cazul acestor persoane se aplica o crema hidratanta fara SPF (cea folosita seara de exemplu) pe zonele uscate, inainte de a aplica protectia solara.

  • Salut Corina! Este tonerul pentru tenul normal, uscat identic ca si ingrediente cu resist replenisment toner?
    Sincer era nevoie de o astfel de gama, unele ingrediente oricat de bune sunt, pot fi iritante. Cele doua creme de seara tare imi fac cu ochiul. Abia astept sa le testez. Multumim pentru review.
    Anca A

    • Anca,
      Nu sunt identice cele doua tonere. Nici macar textura identica nu au.
      Da, unele sunt mai putin tolerate de tenul sensibil, cum ar fi retinoizii si niacinamidele.

  • Buna si la multi ani de ziua femeii!

    Iti multumesc in primul rand din suflet pt ca-ti iei din timpul tau sa ne indrumi cu sfaturi corecte pt pielea si sanatatea noastra! Am descoperit de cateva zile acest blog si am realizat ca-mi lipsea cu desavarsire o rutina corecta a tenului (foloseam doar ulei de cocos ca si demachiant – am inteles ca e gresit sa fie aplicat direct pe piele- si un BB cream cu SPF 20, complet insuficient pt protectie). Drept urmare, pt un ten mixt, cu rozacee, descuamari si piele uscata pe obraji si piele grasa in zona T, produsele Paula’s Choice Calm Redness Relief au venit la tanc. Intentionez sa-mi achizitionez cateva produse din gama insa mi-ai putea recomanda cateva cu care as putea incepe? N-as vrea sa le aplic din prima pe toate, zilnic (nu sunt sigura cum ar reactiona tenul meu) si nici nu-mi permit sa-mi cumpar toata gama deodata. Daca ar fi sa incep cu 3-4 produse, ce mi-ai sugera avand in vedere ca e prima oara cand folosesc astfel de produse si mai ales, cum le-as putea integra gradual in rutina zilnica? Ma gandeam la cleanser (am invatat ca e neaparat necesar) si Calm Mineral Moisturizer SPF 30 dimineata, dupa care cleanser, 1% BHA Lotion si Calm Moisturizer seara. Gresesc mult daca las deoparte pt moment toner-ul si serul?

    Iti multumesc anticipat si drum bun pt calatoria in afara tarii! 🙂

    • Elena,
      Citeste despre ambele produse pe site, difera prin metoda de aplicare. Uite: ‘Care este diferența dintre Resist Anti-Aging 1% Retinol Booster și alte produse cu retinol din gama Paula’s Choice?
      Cea mai notabilă diferență este concentrația de 1% fiind aproape cea mai mare dintre toate produsele noastre (doar Clinical 1% Retinol conține aceeași concentrație). Formula acestui concentrat este perfectă pentru a fi folosită împreună cu crema ta hidratantă de seară, indiferent dacă aceasta conține sau nu retinol, pentru a potența efectele anti-aging.’

      • Multumesc pentru lamurire! Credeam ca diferenta e de concentratie. Medicul dermatolog mi-a recomandat sa folosesc retinol dupa microneedle derma roller si cum folosesc produsele PC am zis sa iau tot de la ea si retinolul.

  • Buna, Corina. Am inceput sa iti urmez sfaturile in urma cu aproximativ o luna, achizitionandu-mi o spuma de curatare de la Sebamed – Clearface cu ph 5,5, o apa micelara de la Iwostin – Capillin, Skin Perfecting Gel – 2% BHA gel de la Paula’s Choice, tratamentul Acne.org cu peroxid de benzoil in proportie 2,5%, crema cu factor de protectie solara Bioderma – Photoderm MAX Spf 50+ Crème si o crema pentru ten normal si mixt de la NN cosmetics cu urmatoarele ingrediente : aqua, vitis vinifera seed oil, aloe barbadensis leaf juice, oryza sativa bran oil, cetearyl alkohol, cetearyl glucoside, oryza sativa starch, citrullus lanatus oil, glycerin, butyrospermum parkii butter, niacinamida, panthenol, citrus bergamia peel oil, d-limonene, phenoxyethanol, decylene glycol, caprylyl glycol, hydrolyzed algii, zinc, sulfate, xanthan, camelia sinensis leaf extract.
    Ideea este ca de cateva zile mi-a aparut o iritatie in special pe pometi si pe frunte, care se simte la atingere si ma ustura. Am intrerupt tratamentul cu BHA de la Paula’s Choice, dimineata folosind doar crema cu factor de protectie solara iar seara, dupa ce ma spal pe fata si o curat, folosesc crema cu peroxid de benzoil si apoi crema NN.
    Iti scriu aceste randuri pentru ca am achizitionat aceste produse, consultand dictionarul de ingrediente si site-ul tau, in afara de crema de la NN. Consideri ca ar trebui sa o schimb pe aceasta din urma? Daca da, cu ce? Daca nu crema este problema, atunci cum ar trebui sa imi reconsider ritualul de ingrijire?
    Iti multumesc!

    • Simona,
      Crema ta hidratanta de la NN este plina de iritanti!!!
      Nu stiu de unde vine reactia ta alergica, se poate datora oricarui ingredient, dar crema cu iritanti are toate sansele sa cauzeze iritatie. Sper ca ai introdus cu atentie BHA-ul in rutina (citeste detaliile de folosire a produsului pe site-ul paulaschoice.ro).

  • Buna Corina, de un an de zile incerc sa imi gasesc o crema cu SPF care sa nu imi produca cosuri si iritatii pe fata. Acum 4 zile am incercat sample Resist Super Light Daily si am o reactie ciudata…pe frunte este ok, dar pe restul fetei, in special pe obraji, pe langa gura…mi-au iesit cosuri pe zone unde nu am mai avut de mult. Nu am introdus nici o alta crema, am tenul mixt, folosesc BHA lichid in fiecare seara, drept urmare am nevoie de un SPF ziua. Ca si creme folosesc de cand a aparut Serul Calm pe langa Skin Balancing gel si am observat imbunatatiri asupra rosetii de pe pometi, Sa incerc crema cu SPF din gama Calm? Am vazut ca este identica la formula cu Hidralight, pe care am folosit-o anul trecut, dar cu acelasi rezultat…iritatii si mici cosulete. Am mai incercat SPF din gama Clear si cea din gama Skin balancing, dar simt ca ma pisca si mi se inroseste fata.
    Multumesc.

    • Deni,
      Se pare ca ai o problema: filtrele minerale iti pot bloca porii si cele sintetice iti pot cauza iritatii. Ce poti incerca: creme cu filtre chimice diferite de PC (Ex: La Roche Posay Dry Touch Gel SPF 50, Bioderma Aqualia SPF 50 – au si variante colorate, mai inchis sau ma deschis) sau alte creme cu filtre minerale (Bioderma Mineral Spray SPF 50, Elta MD SPF 41 – preferata mea, vezi pe site, o gasesti si pe amazon.co.uk).

      • Buna Corina,
        Multumesc mult de tot pentru recomandari. Am testat LRP Dry touch gel si cred ca mi-am gasit crema castigatoare. Dupa 3 sapt de folosire nu am nici o reactie negativa. Am incercat de cateva ori si versiunea colorata de la Bioderma Aquafluide, in cateva zile cand am stat acasa si aveam nevoie de uniformizarea culorii tenului. Pana acum ma inteleg bine si cu ea.

  • Buna. Sunt din Republica Moldova si as dori sa cumpar produse Paula’s Choice din Romania. E posibil acest lucru? daca da…cum? Am pus acesta intrebare pe site-ul Paula’s Choice Romania si mi-ai zis ca ei nu livreaza in afara tarii.

    • Dumitru,
      Imi pare rau ca nu te pot ajuta. Eu nu vand produse si Paula’s Choice Romania nu livreaza in afara tarii pentru ca este impus contractual acest aspect.

  • Buna Corina,
    Multumesc pentru articole. Le gasesc atat de utile!
    Acum imi pregatesc o comanda pe site-ul PC si sunt un pic derutata pentru ca sunt atatea optiuni :).
    Eu am 26 de nai si am de mult timp o acnee in zona barbiei. Pustulele sunt foarte urate si dureroare. Dupa o vizita la dermatolog, din ianuarie am folosit doar produse Avene si o crema Treclinax cu eritromicina si tretinoid (cumparata din Belgia – poate numele nu iti spune nimic in Romania).
    Uneori am cosuri si in jurul nasului. Am puncte negre si pori dilatati in jirul nasului, pe nas si pe Barbie. Eu am un ten mix -gras in zona T (desi pe frunte nu am probleme) si normal in rest (obraji).
    Doresc sa introduce in rutina de ingrijire un produs cu BHA si o crema hidratanta. Ce concentratia BHA imi recomanzi? este mai bine s aincep cu un gel sau o lotiune? Ce crema hidranta pot sa folosesc dupa?
    Multumesc frumos!
    Aida

  • Bună,Corina!Folosesc de 5 zile produse paula’s choice,insă mi-au apărut mai multe coșuri decât aveam.Totuși văd efecte…ten luminos,punctele negre diminuate etc.Dar ce este cu coșurile?Oare bha-ul scoate ,,ce e rau”,sau nu sunt potrivite tenului meu?Nu inteleg cum ar trebui să funcționeze.Ideea este ca nici nu stiu ce ten am,câteodată ,,mă strânge”,alteori lucesc ca un bec,deci ar fi ten mixt probabil,cu acnee si puncte negre.Așa ca mi-am luat cleanser albastru(nu îl am la îndemână să spun denumirea exact),bha 2% skin perfecting lichid,resist anti-aging clear skin hydrator și resist youth-extending daily mattifyng fluid spf 50.Rutina mea este: dimineata mă spăl cu cleanser-ul iar apoi aplic crema de protecție solară iar seara cleanser,bha și hidratare.E ok?De machiat am evitat in astea 5 zile și sper sa o fac foarte rar,ca să aibă efect maxim produsele.Rugămintea mea este să mă lămurești dacă ce folosesc e ok pt tenul meu,ori să-mi recomanzi altceva de pe site.Sunt atât de multe încât mi-e greu să aleg.
    Îți multumesc pt tot ceea ce faci!Datorită ție am început acum la 28 să înțeleg ce nu e ok în rutina mea(adică nimic)și să am grijă de mine.

    • Anna,
      Skin Perfecting BHA 2% Liquid este potrivit doar tenului foarte gras si deloc sensibil. BHA nu se aplica zilnic. Nu cred ca ai citit detaliile de folosire descrise pe pagina exfoliantului, de aceea ai aceste probleme.
      Rareste aplicarile de exfoliant la 2 aplicari pe saptamana si dupa ce il termini schimba-l cu ceva mai bland: Resist BHA 2% sau chiar o concentratie mai mica. Exfoliantul se introduce treptat in rutina zilnica si se poate aplica zilnic in rare cazuri.

  • Buna ziua,

    Va rog sa-mi faceti o schema de folosire a produselor din gama Paula:s Choice.
    Specific ca am un ten mixt,uscat si cu rozacee 🙁
    multumesc

  • Buna ziua!Dupa derma roller,cum se aplica retinolul 1%,de la PC,imediat dupa aplicarea lui sau cum?Am o clienta la salon,care si-a cumparat si foloseste acasa si ma-ntreba,daca poate folosi produse de la PC,dupa derma roller.Eu recomand produsele PC,la salonul de cosmetica.O zi buna,multumesc ca existati,ma ajutati enorm sa evoluez ca si cosmeticiana!

    • Nico,
      Spune-i sa arunce la gunoi derma roller inainte sa isi faca rani pe fata. Sigur ca nu poate fi aplicat un ingredient activ dupa ce s-au facut proceduri de acest gen, mai ales cand sunt facute acasa. Eu am scris despre Dermapen, te rog citeste si spune-i cat de mult rau isi poate face singura.

      • Tin sa te contrazic. Doar cele de 0,25 mm si 0,5 mm se pot folosi acasa, in siguranta. Cred ca te referi la cele de la 1 mm in sus, care trebuie folosite doar sub indrumarea unui specialist. Si chiar se recomanda aplicarea de retinol+ hidratare, imediat dupa procedura.

        • Elena,
          Tu nu ai decat sa ma contrazici si sa faci exact asa cum crezi de cuviinta. Si apoi poti sa imi faci o vizita la cabinet sa iti prezint cateva paciente care au experimentat acasa Dermaroller. Sincer nu stiu cum poate o femeie sa isi faca singura microleziuni pe piele fara sa isi puna prea multe intrebari despre aceasta procedura.

  • Buna Corina,
    Ai idee de ce nu mai primesc mail de la tine cu articole noi sau comentarii la articolele la care sunt deja abonata? Am observat ca ultimul mail l-am primit in 19.01.2016.
    Multumesc,
    Mariana

    • Mariana,
      Eu am primit, incearca sa te abonezi din nou si sa urmaresti daca apar comentarii noi pe acel articol. Da-mi de stire daca nu primesti, eventual scrie-mi prin formularul de contact. Multumesc.

  • Buna Corina,

    Tenul meu este gras si deshidratat (mai ales pe obraji) si plin de puncte negre (inclusiv pe obraji, dar astea apar ocazional, cand folosesc mai multe zile la rand blush cremos). Din gama Calm Redness Relief ma tenteaza lotiunea tonica pentru ten normal-uscat (zona ochilor este foarte iritata din cauza lacrimarii datorate sensibilitatii la lumina) si crema pentru ten gras. Folosesc produse PC de cativa ani buni si tenul meu se simte minunat, cu exceptia porilor foarte incarcati.
    Momentam am tonerul din gama Moisture Boost (acum vara il folosesc singur, nu prea simt nevoia de crema dupa el), crema am folosit Resist Anti-aging Clear Skin Hydrator (mi s-a terminat acum), tratamentul cu retinol 1% (folosit de 2-3 ori pe saptamana, il tolerez foarte bine, dar in afara de ameliorarea unor riduri, n-am observat alte efecte) si lotiunea BHA 2% Clear Regular Strength. BHA lotiune folosesc de vreo 2 ani, la inceput il foloseam chiar zilnic, in ultimul timp il folosesc doar de vreo 2-3 ori pe saptamana, pentru ca nu mi se pare ca ar avea efect pe tenul meu (nici cand il foloseam mai des nu-mi erau mai putin incarcati porii). Mentionez ca am introdus treptat exfoliantii (si retinolul) in rutina, si i-am folosit corect, conform recomandarilor tale, si intotdeauna folosesc SPF minim 30 (de la PC si Bioderma, de cand mi-am dat seama ca SPF rezistent la apa trebuie indepartat cu un ulei demachiant, tenul meu nu este mai incarcat ca de obicei).
    Ce produs mi-ai recomanda pentru a ameliora aspectul porilor?

    Multumesc,
    Alexandra

    • Alexandra,
      Incearca http://www.paulaschoice.ro/skin-care/exfolianti-aha-bha/skin-perfecting-2-bha-liquid-exfoliant.html. Clear Regular este foarte bland, mult prea putin potent pentru persoanele cu ten incarcat. In zona ochilor pune tonerul, dar incearca si serul din gama Calm. Crema este obligatoriu a fi aplicata seara, chiar daca ai senzatia ca nu ai nevoie. Alege variante cu textura mai lejera cum ar fi: Skin Balancing Invisible Finish Gel sau Calm Moisturizer pentru ten mixt/gras.

      • Multumesc pentru raspuns. Am folosit vreun an si exfoliantul recomandat, precum si varianta Extra Strength, dar imi usca destul de mult tenul, de aceea am schimbat cu Regular Strengh. Chiar si atunci, tenul imi era la fel de incarcat, indiferent cat de frecvent il foloseam. Nu stiu daca prea functioneaza pe tenul meu. E ok sa folosesc tonerul din gama Calm pentru ten normal/uscat in aceste conditii?

        • Alexandra,
          Clear Regular este mult prea slab, incearca Resist BHA 2%.
          Da, este ok sa folosesti acel toner, chiar daca ai tenul foarte incarcat.

          • Ma ajuta cu ceva sa folosesc si un AHA? Am folosit mai demult, chiar cand am inceput sa folosesc PC, AHA gel 8% de cateva ori pe saptamana (in paralel cu BHA 2%) si tenul meu era intr-adevar mai luminos, dar pentru ca n-am observat alte efecte nu l-am recumparat dupa ce mi s-a terminat sticla. Intre timp tenul meu e intr-o stare mult mai buna, nu mai am pustule, nu mai e nici atat de gras si nici atat de deshidratat, dar e are in continuare porii foarte incarcati pe nas, barbie si intre sprancene. Multumesc!

          • Alexandra,
            Sigur ca da. Eu folosesc 5% de 2 ori pe saptamana desi tenul meu este gras. Incearca varianta de mini produs, o sa iti fie de ajuns pentru destule aplicari.

  • Salut!
    In primul rand vreau sa-ti multumesc pentru ca impartasesti cu noi ceea ce stii si ne ajuti. Am citit multe articole de pe blogul tau si mi-au fost de mare ajutor, insa am o nelamurire. Produsul Resist tratament acid azelaic+BHA e identic cu cel din gama Clear tratament acid azelaic+BHA? De 1 luna jumatate am inceput tratament la dermatolog (diagnostic acnee comuna si suspecta de rozacee fototip II) si trebuie sa folosesc seara Isotrexin + Effaclar H crema hidratanta calmanta si dimineata Skinoren gel 15% (care ma irita foarte tare si dermatologul a zis ca e normal si sa-l folosesc in continuare…dar nu mi se pare normal dupa 1 luna jumatate de folosire inca sa ma irite si sa ma usture extrem pielea). De aceea as vrea sa inlocuiesc Skinoren cu un produs Paula’s Choice cu acid azelaic si m-ar interesa si tonerul din gama Calm. Mentionez ca folosesc dimineata protectie solara de 45, cea de la Benefit. Ma poti ajuta te rog sa-mi formez o rutina pentru ca simt ca orice as folosi nu-mi e benefic pentru piele.
    Iti multumesc.

  • Buna! Vreau sa incep si eu sa folosesc produsele PC. Acum, in sezonul cald, tenul mi-a devenit foarte sensibil – senzatie de uscaciune, iritatie, de strangere, ceva oribil. Simteam ca nimic din ceea ce imi puteam aplica nu mi-ar hidrata suficient tenul. Precizez ca am puncte negre pe nas, barbie, uneori in jurul gurii si pe obraji. Tenul este mixt, gras in zona T. Mai imi apar puncte sub piele si cateva cosulete si pe frunte cateodata. Am nevoie de un produs cu BHA urgent si o crema super hidratanta, care sa nu imi blocheze porii, dar nici sa nu imi lase pielea nici grasa, nici uscata cu senzatia de strangere. Ce imi poti recomanda???
    Am nevoie neaparat de ajutor ca simt ca tenul meu o ia razna. Mersi mult!!!

  • De ce se comercializeaza doua produse indentice ca formula, dar cu ambalaj si denumire diferita? Practic daca imi cumpar spf hydralight sau calm e acelasi lucru? Nu inteleg de ce…

    • Roxana,
      Gama Calm inlocuieste unele din produsele deja existente, acelea vor fi scoase in curand de pe piata. In sectiunea de Intrebari Frecvente pe pagina fiecarui produs din gama Calm exista informatia despre produsele identice, daca este cazul.

  • Buna ziua, multumesc pt toate sfaturile pe care le primim pe acest blog. Intrebarea mea: este posibil ca tonerul Earth Sourced sa incarce porii? Il folosesc de ceva timp si il banuiesc de inmultirea punctelor negre… Am un ten foarte gras dar si sensibil, predispus la cateva pustule si puncte negre. In trecut am incercat Skin Balancing toner,dar cand il foloseam aveam senzatii de arsura la nivelul pielii si pete rosii. Prefer ziua ca hidratare un toner usor, dar cu acesta, desi imi place cum se simte pe piele, parca am mai multe puncte negre. (in situatia in care folosesc si Clear Regular Strenght). Ar fi mai potrivit un toner din gama Calm? Am vazut ca il recomanzi pe cel pt ten normal/uscat. Are o formula potrivita si pt ten gras? De asemenea intre Skin Balancing Moisture Gel (pe care am folosit-o 6 luni fara sa ma impresioneze) si Calm Moisturizer ce ar fi mai potrivit pt ten gras, sensibil, cu tendinte de iritare?

    Multumesc frumos!

    • Anamaria,
      In mod normal este aproape imposibil ca un toner sa blocheze porii din cauza texturii apoase (este mult mai posibil sa fie iritant sau sa nu il tolerezi) insa fiecare dintre noi este diferit de aceea iti recomand sa il schimbi cu cel din gama Calm, pentru ten uscat. Are textura laptoasa, asigura hidratare, eu il folosesc si nu am probleme cu el (ten mixt/gras, sensibil). Incearca mostre si vezi cum te impaci cu el.
      Pentru hidratare alege Resist Clear Skin Hydrator sau Calm Moisturizer pentru ten mixt gras, incearca mai intai mostre din ambele.

  • Daca produsele din gama data contin acid glicirizic, iar acesta are un mecanism de actiune similar steroizilor, nu provoca dermatita steroida si dependenta, mai ales dupa incetarea folosirii lor? Eu mi-am comandat crema hidratanta pentru ten gras, dar despre extractul de licorice si acidul glicirizic am citit abia dupa. Si mi-e putin frica sa incep sa o folosesc

  • Draga Corina, mi-am luat si eu un set de mostre din aceasta gama, sa vad cum ma impac cu ele. Eu am tenul uscat si sensibil, predispus la rozacee. M-am demachiat, m-am spalat cu cleanserul Eucerin, apoi pe tenul uscat am aplicat tonerul, serumul si crema hidratanta fara SPF (la distanta de 15-20 min unul de altul). Imediat dupa aplicarea cremei am inceput sa simt o usoara senzatie de disconfort pe care initial am ignorat-o; treptat a inceput sa ma usture si sa ma manance tenul din ce in ce mai tare; dupa aproximativ 15 min a inceput sa se inroseasca pielea de pe obraji, in jurul nasului (e zona cea mai sensibila)… m-am spalat cu apa, sa scap de produsele aplicate pe fata, m-am spalat si cu cleanserul Eucerin, apoi am aplicat un extract uleios de musetel pentru a calma tenul…. a inceput sa ma manance si gatul, sa respir cu dificultate, sa simt ca nu am aer… am luat un antihistaminic pentru a ma mai linisti (am teren atopic, fac alergie in general la parfumuri si uree).

    Ai idee oare ce ingredient din compozitia cremei ar fi putut sa-mi cauzeze o asemenea reactie? 🙁

    • Clarra,
      Banuiesc ca reactia ta a fost cauzata de crema, desi este posibil sa ma insel si sa fie altceva. De aceea este bine sa testezi produsele noi separat. Nu stiu daca ai folosit extract uleios de musetel si in trecut, insa probabil cunosti potentialul alergen al musetelului. Se poate ca alergia severa sa fie cauzata de o combinatie de ingrediente din produsele aplicate, inclusiv extractul uleios.
      Din crema nu stiu ce anume ar putea cauza o reactie alergica, pentru ca nici unul din ingrediente nu are potential alergen. Insa, dupa cum bine stii, chiar si apa poate fi alergen pentru cel putin o persoana din lumea aceasta. Nu stiu daca in trecut ai incercat Hydralight Moisture Infusing Lotion, diferenta majora intre aceasta si cea folosita de tine este lipsa niacinamidei din gama Calm. Esti prima persoana care imi spune despre o alergie severa la un produs si imi pare tare rau ca ai trecut prin asta.
      Pe viitor cand ai senzatii de disconfort spala imediat tenul si aplica comprese cu ceai verde si ceai de musetel (daca nu esti alergica la musetel).

      • Buna Corina, multumesc pentru raspuns! Extractul uleios de musetel imi este prieten bun, mi-a calmat tenul si in alte cazuri, cand s-a iritat. Multumesc pentru recomandarea cu comprese!
        N-am mai incercat nimic de la PC pana acum, aceste este primul meu contact cu produsele lor 🙁 La niamicidele din compozitia cremei m-am gandit si eu, dar totusi am lotiunea de la Cerave (aceasta http://ro.iherb.com/CeraVe-PM-Facial-Moisturizing-Lotion-3-fl-oz-89-ml/68562) si cu toate ca are si ea niamicide, nu m-a deranjat cu nimic.

        • Clarra,
          Gama Calm nu contine niacinamide! Spuneam ca Hydralight contine niacinamide, ma intrebam daca ai incercat-o pe aceea pentru ca mare diferenta intre formule nu exista, in afara de lipsa niacinamidelor din formula Calm. Sper ca intre timp tenul tau sa isi fi revenit complet.

  • Buna. Acum cateva luni am achizitionat crema hidratanta fara spf calm moisturizer de la paula ( varianta pt ten gras). E o crema ft buna ce mi-a calmat tenul sensibil si mi-a lasat pielea foarte catifelata dar in schimb nu mi-a hidratat tenul suficient. As vrea sa incerc crema din aceasi gama dar cea pt tenul uscat/normal. Crezi ca ar fi prea grasa pt tenul meu sau ar putea sa imi blocheze porii? Tin sa mentionez ca am un ten gras cu ft multe puncte negre dar care tot odata este ft deshidratat. cel mai tare se vede acest lucru in momentul in care aplic fondul de ten… care nu se aseaza deloc cum trebuie pe ten din cauza zonelor uscate. Ca si rutina de ingrijire folosesc tonerul din gama calm redness relief pt ten uscat impreuna cu crema hidratanta din gama calm redness relief iar o data la 2 zile folosesc bha 2% acid salicilic tot de la paula, exfoliant ce nu a dat prea multe rezultate pana in momentul de fata. Ba mai mult , fata mea secreta parca si mai mult sebum.

    • Buna Andreea,
      Din pacate Calm Moisturizer SPF 30 Ten normal, uscat, va fi mult prea emolienta pentru tenul tau gras. Incearca sa aplici in strat subtire din crema ta hidratanta de seara inainte de a aplica crema cu protectie solara. Ca si tine, am tenul mai mult gras si am avut in trecut deseori probleme cu deshidratarea, cauzata de mediul extern sau de alti factori. De cand folosesc Resist Hyaluronic Acid Booster in fiecare dimineata si seara, nu am mai observat probleme cu deshidratarea (mie imi apareau si scuame). Uite articol, sper sa iti fie de folos: https://pasagera.ro/paulas-choice-review-resist-hyaluronic-acid-booster-resist-oil-booster.html

      De asemenea pentru seara folosesc o crema putin mai consistenta decat a ta, dar nu neaparat cea mai potrivita tenului tau sensibil.
      Cand simt nevoia de hidratare mai consistenta aplic seara Resist Super Antioxidant Serum, dupa crema hidratanta, pe zonele uscate de piele, insa nu in fiecare seara.

      • Ce crema hidratanta de seara folosesti? Cumva resist anti aging clear skin hydrator? Mi am achizitionat o si eu de curand. Mi am cumparat si serul resist super antioxidant ce il aplic si dimineata si seara dupa crema hidratanta. Exfoliantul 2% liquid l am schimbat cu resist daily pore refining 2% bha si il aplic o data la 2 sau 3 zile in functie de cum imi simt tenul. Din pacat tot nu imi simt pielea suficient de hidratanta chiar si cu toate schimbarile astea. Vreau foarte mult sa imi comanda resist hyaluronic acid booster insa vad ca de ceva timp nu ati mai primit varianta mini. Ai idee cand o sa il aveti din nou pe stoc? Asta e singurul lucru pe care l as mai putea include in rutina mea si sper ca atunci tenul sa fie complet hidratat.

        • Andreea,
          Eu folosesc Resist Clear Skin Hydrator primavara si vara si Resist Barrier Repair toamna si iarna pentru ca desi am exces de sebum pielea mea are tendinte de deshidratare. Insa dimineata daca aplici si crema hidratanta si serul Resist Super Antioxidant care nu este pentru ten mixt si care nu intra foarte repede in piele si apoi aplici protectia solara nu este de mirare ca iti simteai tenul gras.
          Te rog scrie un mail la info@paulaschoice.ro cu toate produsele pe care le ai si cu descrierea corecta a tipului de ten si cere o rutina de ingrijire. Aici este articolul despre tipurile de ten: https://pasagera.ro/tu-ce-tip-de-ten-ai.html. Daca aplici produse prea emoliente pe tenul cu exces de sebum pielea nu devine mai hidratata, dimpotriva, emolientii obtureaza porii.
          Acid hialuronic in varianta mini produs nu stiu cand o sa mai fie disponibil, nu este la furnizor de luni bune si nici nu se stie cand va fi din nou in stoc.



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.