Nivea In Shower Body Lotion – Review

Nivea-In-Shower-Body-Moisturiser În urmă cu câteva săptămâni am primit o mostră de Nivea In Shower Body Lotion pentru piele normală, în cadrul unei campanii de marketing desfășurate de Nivea în mall. M-a atras idee acestui produs și am fost curioasă daca functionează.
In Shower Body Lotion este asa cum îi spune și numele, o loțiune hidratantă pentru corp care se folosește la duș, pe pielea curată și care se limpezește.

Ce spune producătorul (conform etichetei):
Pielea umedă asimilează formula de îngrijire în mod direct pentru a putea fi absorbită imediat. Rezultatul: O piele fină și catifelată după duș. Nu mai este nevoie să aplici o altă loțiune hidratantă după duș.

Ingrediente pentru Nivea In Shower Body Lotion Normal Skin:
Aqua, Cera Microcristallina, Paraffinum Liquidum, Glycerin, Cetearyl Alcohol, Hydrogenated Coco-Glycerides, Stearyl Alcohol, Myristyl Alcohol, Maris Sal, Sodium Carbomer, Sodium Acrylates/C10-30 Alkyl Acrylate Crosspolymer, Aluminum Starch Octenylsuccinate, Phenoxyethanol, Methylisothiazolinone, Linalool, Benzyl Alcohol, Butylphenyl Methylpropional, Geraniol, Limonene, Alpha-Isomethyl Ionone, Parfum

Ingrediente pentru Nivea In Shower Body Milk Dry Skin:
Aqua, Cera Microcristallina, Paraffinum Liquidum, Glycerin, Cetearyl Alcohol, Hydrogenated Coco-Glycerides, Stearyl Alcohol, Myristyl Alcohol, Parfum | Prunus Amygdalus Dulcis Oil, Sodium Carbomer, Sodium Acrylates/C10-30 Alkyl Acrylate Crosspolymer, Aluminum Starch Octenylsuccinate, Phenoxyethanol, Methylisothiazolinone, Limonene, Linalool, Geraniol, Benzyl Alcohol, Citronellol, Alpha-Isomethyl Ionone, Hexyl Cinnamal, Butylphenyl Methylpropional, Benzyl Benzoate, Benzyl Salicylate, Citral

Părerea mea despre formulă:
Produsele sunt extrem de asemănătoare ca formulă, cea pentru piele uscată conține ulei de migdale dulci, iar cea pentru piele normală conține sare de mare. În rest ambele conțin parafină lichidă, glicerină și ceară care împreună cu acrilații din formulă formează o peliculă pe suprafața pielii. Ambele conțin o cantitate mică de iritanți cu rol de parfumare a produsului, la sfârșitul listei de ingrediente. Fiind vorba despre un produs care se limpezește acest iritanți sunt problematici doar pentru pielea sensibilă. Nu este un produs care să asigure hidratarea propriu-zisă sau care să conțină ingrediente ce pot avea efecte benefice asupra pielii (mai puțin uleiul de migdale), dar chiar dacă ar conține ele ar fi îndepărtate de pe piele prin limpezire. Ideea acestui produs este de a ‘hidrata’ prin pelicula de pe suprafața pielii formată de ingredientele glicerină, parafină, ceară și acrilați.

Părerea mea despre produs:
Mostra încercată de mine a fost, așa cum spuneam, cea pentru piele normală. După limpezire nu am simțit diferențe notabile între pielea mea cu acest produs sau fără acest produs. Totuși, folosind doar o mostră (2 aplicări) nu mi-am făcut o idee clară despre produs astfel că le-am achiziționat pe ambele pentru a le compara și a observa efectele lor în timp. Menționez că am pielea normală pe corp și că nu îmi plac cremele grase și lipicioase.

Așa cum mă așteptăm, nu este diferență mare între cele două produse, practic nici cea destinată pielii uscate nu a lăsat pielea catifelată și fină așa cum promite producătorul. Totuși, pielea nu a rămas ușor uscată așa cum o simt după gelurile de dus obișnuite.

Nu rămâne lipicioasă pe piele, dar am aplicat peste ea, fără nici o problemă, una din cremele mele hidratante obișnuite, s-a absorbit în piele la fel de repede că de obicei.

Nivea In Shower pentru piele normală are un miros plăcut și subtil care nu persistă pe piele, iar cea pentru piele uscată are mirosul clasic de cremă Nivea, nici acesta nu persistă pe piele, ceea ce din punctul meu de vedere e un lucru pozitiv.

Am încercat să aplic o cantitate mai mică după duș, pe pielea uscată, iar senzația de catifelare este net superioară folosirii produsului așa cum este recomandat, cu limpezire.

Pentru a obține o senzație de piele hidratată cu limpezire este necesară o cantitate destul de mare de produs și o limpezire superficială.

După două săptămâni de aplicare alternativă a produselor, dimineața și seara, limpezite de pe piele, nu pot spune ca îmi simt pielea hidratată, pot spune însă ca pielea mea nu este uscată.

Deși o idee interesantă că formă de ‘hidratare’ a pielii fără a pierde timpul cu creme și mai ales fără a avea pielea lipicioasă, aș prefera un produs care să simt că hidratează cu adevărat, iar un produs care se limpezește cu greu poate face acest lucru. Pentru prețul produsului merită încercat, am citit ulterior review-uri mai pozitive decât al meu, deși toate persoanele care l-au folosit au recunoscut că nu înlocuiește crema hidratantă, mai ales dacă pielea pe care se aplică este uscată.

Notă: Fotografia este preluată de pe site-ul oficial.

11 comentarii

Scrie un comentariu
  • cred ca mai degraba se face hidratarea pielii uscate folosind acest produs leave in, nu la dus :). e drept ca are ceva iritanti care ar putea sa fie problematici (conservantul si parfumul), dar …. sa zicem ca trecem peste .

    mi se pare o noua gaselnitza de marketing. Probabil ca aceleasi efecte s-ar produce daca s-ar folosi o alta crema de corp. Personal , cred ca banii aruncati pe canal nu se justifica, mai bine o lasi pe piele decat sa o limpezesti . dar eu n-am incercat produsul, asa ca poate ma insel. am observat rezultate similare la folosirea balsamului de par pe post de crema de dus, senzatia de hidratare e data maiales de umectantii pe care ii folosesc (multi) si de behentrimonium methosulfate.

    chiar sunt curioasa sa vad daca alte cititoare le-au incercat si daca au avut parte de aceeasi experienta ca si tine 🙂

    • Buna Simona,
      Am incercat si cu alte creme care nu contin acrilati si parafina si nu raman pe piele nici macar cat ramane asta. Pe FB au comentat cititoare care spuneau ca au avut aceiasi experienta ca si mine. Nu hidrateaza, dar nici nu lasa pielea uscata.

  • buna Corina,

    am incercat sa te contactez pe email dar fara succes.
    imi poti spune, te rog, daca mai vii la bucuresti in septembrie – octombrie?
    multumesc

  • Salut! Am folosit si eu o mostra de Nivea In Shower Body Lotion, versiunea pentru piele uscata. Am primit-o intr-o revista gratuit si am fost destul de sceptica in privinta ei. Ca si Simona, prima data cand am vazut la TV publicitate m-am gandit ca e iar marketing. De obicei rad la orice publicitate legata de cosmetice ce fac minuni si te vindeca de toate problemele. Pentru mine este foarte greu sa-mi gasesc un gel de dush. Am testat acum 3 ani Yves Rocher, varianta cu miros de cedru, ce mi-a placut si cred ca e mai mult pentru barbati. Pana atunci preferam sa folosesc doar apa si cateodata sapun (Stiu ca e ciudat sa folosesti doar apa, dar pot sa spun ca urasc gelurile de dush!!!).
    Nu-mi plac cele ce lasa o pelicula grasa pe piele. Eu de obicei nu caut hidratare ( pentru ca nici cremele sau uleiurile nu le suport pe piele).
    Insa senzatia dupa aplicarea mostrei de la Nivea a fost foarte diferita. Mirosul m-a binedispus, produsul s-a curatat usor, fara sa ‘frec’ prea mult, nu mi-am simtit pielea grasa sau iritata, pielea nu s-a uscat ( oricum nu am piele uscata pe corp decat in 2,3 locuri mici), am avut timp suficient sa aplic si gel de dush si aceasta mostra, cat timp balsamul de par a fost lasat sa-si faca efectul pe par.
    Nu stiu cat costa produsul in magazin, probabil il voi cumpara data viitoare cand mai ajung in Carfour/Kaufland.
    Totusi raman la parerea ca Nivea a scos acest produs pentru ca nu stiu ce sa mai inventeze pentru a vinde 🙂
    Anca A – Iasi

  • Buna Corina tocmai am procurat o lotiune de corp si m-am uitat peste ingrediente doar dupa ce am venit acasa si am gasit pe lista pe locul 7 din 27 ingrediente in total potassium cetyl phosophate si pe cosmetic cop ingredient dictionary scrie ca e surfactant si folosit in gelurile de curatare.. Crezi ca va irita pielea acest ingredient?

    • Buna Oana,
      Produsul de mai sus nu este gel de dus. Identificarea ingredientelor noncomedogenice este practic imposibila, orice ingredient poate fi comedogenic pentru anumite persoane. Este foarte putin probabil ca produsul de mai sus sa iti blocheze porii pentru a se forma comedoane pe corp.

  • Buna! Ce parere despre ingredientele cremei de la elmiplant? Sunt periculoase?

    aqua, dimethicone, glycerin, cocoglycerides, olea europaea fruit oil, dicaprylyl ether, cetearyl alcohol, cetyl palmitate, cyclopenta-siloxane, gossypium herbaceum seed oil, panthenol, tocopheryl acetate, hydrolyzed vegetable protein, pectin, serine, arginine, proline, glucose, chondrus crispus, hydroxyethyl acrylate/sodium acryloymethyl taurate copolymer, phenoxyethanol, isohexadecane, parfum, cetearyl glucoside, ceramide 3, ceramide 6 ii, phytosphingosine, ceramide 1, polyacrylate-13, capryloyl glycine, polyisobutene, polysorbate 60, dimethyconol, ethylhexyl-glycerin, sorbitan isostearate, sodium lauroyl lactylate, sodium hydroxide, tetrasodium edta, polysorbate 20, linalool, xanthan gum, caprylyl glycol, alpha-isomethyl ionone, hexyl cinnamal, limonene, benzyl benzoate, cholesterol, benzyl salicylate, carbomer, citronellol, butylene glycol, glyceryl stearate se, benzoic acid, dehydroacetic acid, polyaminopropyl biguanide.



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.