La Roche Posay Cicaplast Balsam B5. Cosmetic Plant Crema antirid de zi SPF15 Bioliv Antiaging

La Roche Posay Cicaplast Balsam B5

Ingrediente: AQUA / WATER, HYDROGENATED POLYISOBUTENE, DIMETHICONE, GLYCERIN, BUTYROSPERMUM PARKII BUTTER / SHEA BUTTER, PANTHENOL, BUTYLENE GLYCOL, ALUMINUM STARCH OCTENYLSUCCINATE, PROPANEDIOL, CETYL PEG/PPG-10/1 DIMETHICONE, TRISTEARIN, ZINC GLUCONATE, MADECASSOSIDE, MANGANESE GLUCONATE, MAGNESIUM SULFATE, DISODIUM EDTA, COPPER GLUCONATE, ACETYLATED GLYCOL STEARATE, POLYGLYCERYL-4 ISOSTEARATE, SODIUM BENZOATE, PHENOXYETHANOL, CHLORHEXIDINE DIGLUCONATE, CI 77891 / TITANIUM DIOXIDE

Descrierea produsului pe site-ul oficial: Balsam reparator cu indicații multiple, pentru utilizare zilnică. Calmează și repară pielea iritată, cu leziuni, mulțumită formulei sale care asociază Panthenolul 5% cu Madecasozid. Are o textură hrănitoare, îmbogățită cu unt de shea, glicerină și apă termală La Roche-Posay. Calmează, protejează și repară pielea tuturor membrilor familiei, fiind formulat pentru uzul adulților, copiilor și bebușilor.
Recomandat pentru: Iritații (piele foarte uscată, discomfort) și senzații de arsură. Cicatrizarea rănilor minore – julituri, zgârieturi, piele crăpată.
Poate fi aplicat pe corp, față sau buze.
Toleranță optimă, adaptat pielii sensibile.

Părerea mea: Produsul nu conține iritanți, poate fi folosit pe pielea sensibilă, chiar și pe buze așa cum afirmă producătorul. Conține câteva ingrediente cu rol reparator (cele colorate cu verde), iar restul formulei este în proporție majoritară compusa din emolienți. Din păcate nu conține nici un antioxidant, nici un ingredient cell communicating și nici un ingredient skin identical. Câțiva din emolienții regăsiți în formulă au rol de ‘balsam’ (skin conditioning) asupra pielii.

Produsul este destinat pielii uscate și extrem de uscate, în special pielii sensibile și intolerante. Nu conține anti iritanți, nu are efecte spectaculoase asupra pielii iritate.

Cosmetic Plant Crema antirid de zi SPF15 Bioliv Antiaging

Ingrediente: Aqua, Cetyl alcohol, Glycerin, Ethylhexyl methoxycinnamate, Octocrylene, Potassium cetyl phosphate, Methylpropanediol, C12-15 Alkyl benzoate, Stearic acid, Butyl metoxydibenzoylmethane, Olea Europaea fruit oil, Caprylic/capric triglyceride, Coco-caprylate/caprate, Polysorbate 60, Caprylyl glycol, Phenylpropanol,Vitis Vinifera seed oil, Hydroxypropyl cyclodextrin, Palmitoyl tripeptide-38, Olea Europaea leaf extract, Triticum Vulgare germ oil, Prunus Amygdalus Dulcis oil, Tocopheryl acetate, Retinyl acetate, Ricinus Communis seed oil, Hydrogenated castor oil, Copernicia cerifera wax, Beeswax, Sodium benzoate, Tocopherol, Sodium gluconate, C13-14 Isoparaffin, Laureth-7, Polyacrylamide, Zea Mays oil, Rosa Moschata seed oil, Rosmarinus Officinalis extract, Helianthus Annuus seed oil, Coumarin, Linalool, Limonene, Parfum.

Descrierea produsul: Uleiul de măsline BIO, emolient și hidratant, alături de extractul BIO din frunze de măslin stimulant, antioxidant, tonifiant, asigură cremei însușiri deosebite. Prezența ingredientului activ bazat pe o tripeptidă cu proprietăți de intensificare a sintezei colagenului și a acidului hialuronic, demonstrate prin teste în vitro, conferă preparatului o actiune antirid remarcabilă. Testele în vivo au indicat o diminuare cu 31% a volumului ridurilor de pe frunte și cu 16% a adâncimii lor, după două luni de aplicare. Filtrele solare UVA-UVB alături de vitamina E protejează pielea de radiațiile ultraviolete, cauză a îmbătrânirii premature. Stimulantă, hrănitoare și protectoare, crema asigură îngrijirea zilnică, uniformizând relieful pielii, reducând profunzimea ridurilor și întârziind apariția unora noi.

Părerea mea: Crema protejează de întreg spectrul solar și este potrivită tenului uscat. Conține în concentrație majoritară uleiuri vegetale benefice pielii și emolienți. Vitamina E nu protejează de radiațiile ultraviolete. Studiile asupra ingredientului activ (extractul de frunze de măslin) sunt limitate și nu există dovezi clare care să susțină afirmațiile despre tripeptida respectivă.
Primul pas în ameliorarea aspectului ridurilor este protecția solară, iar următorul este aplicarea antioxidanților și a ingredientelor cell communicating (acestea din urmă lipsesc din formula chimică). Emolienții ameliorează aspectul ridurilor, dar nu au efect propriu zis asupra lor. Citiți articolul Despre riduri pentru informații detaliate.

Conține cativa iritanți, în concentrație mică. Dacă problema voastra sunt ridurile căutați un produs care să conțină ingrediente cu efect dovedit asupra lor. Pentru protecție solară și hidratare pe bază de uleiuri vegetale, fără alte beneficii deosebite puteți alege produsul de mai sus. Recipientul borcan nu este recomandat, din păcate, dacă folosiți crema nu băgați degetele în borcan!

14 comentarii

Scrie un comentariu
  • Am folosit crema La Roche Posay Baume B5 impreuna cu tretinoid 0,05 si rezultatele au fost wow, m-a ajutat foarte mult, calmeaza roseata, hidrateaza profund datorita concentratiei de 5% vitamina B5 si in acelas timp o vindeca rapid, am folosito pe buze, maini, corp, pe zgarieturi de pisica si in mod normal imi ia 3 zile sa se vindeci cu acest produs mi-a luat 2 zile, plus am folosito pe o dermatita atopica ( probleme imunolgice ) si e foarte buna, din cate am inteles e excelent si ptr cei cu psoriazis; parerea mea 6 stele 😀 la o cantitate de 100 ml 53 lei un 6+

  • Am specificat eficacitatea produsului, pentru mine a fost foarte benefic, nu e un produs destinat anti age ci un produs versatil acre isi face treaba foarte bine.

  • Buna, Corina. Mi-as dorii sa-mi spui opinia ta in legatura cu acesta crema, avene-cicalfate, ingredientele sunt urmatoarele; avene thermal spring water caprylic,capric triglyceride mineral oil (paraffium liquidum)glycerin hidrogenadet, vegetable oil zinc oxide,propylene glycol polyglyceryl-2, sesquiiso strerate, peg-22/dodecyl glycol copolymer aluminum sucrose octasulfate/ aluminum stearate beeswax /copper sulfate/ magnesium stearate/ magnesium sulfate/ micro crystalline wax/ zinc sulfate ..crezi ca o pot folosii post peroxiben ? Iti multumesc anticipat .

  • Buna Corina.
    Efectul antirid se datoreaza tripeptidei si sunt cercetari despre tripeptida care ii demonstreaza actiunea
    uite un link http://vellura.com/Matrixyl-synthe'6%20(1).pdf
    Cat despre extractul de frunze de maslin, acesta are efect tonifiant, calmant, antioxidant, susţinând echilibrul natural al pielii.
    ce contine acest extract de frunze de maslin si de ce e atat de utilizat in industria cosmetica?
    Extractul din frunze de măslin are efect tonifiant, calmant, antioxidant, susţinând echilibrul natural al pielii.
    Frunzele contin in proportie de 6% secoiridoide, responsabile pentru proprietatiile terapeutice ale frunzelor si fructelor. Acestea contin si flavonoide.
    Proprietati cosmetice:
    Activitatea antioxidanta este datorata flavonoidelor, a caror efect antioxidant este de 2.5 ori mai mare decat cea a vitaminelor C sau E si e comparabila cu licopenul, conform unor teste vitro. A fost observata actiunea extractelor si preparatelor de tip gel din frunze de maslin asupra pielii expuse la soare, oferindu-i protectie foto importiva razelor UV-B.
    – proprietati anti-inflamatoare datorate altor componente cheie – luteolinul si apigeninul.

    • Buna Gloria,
      Link-ul respectiv nu functioneaza, iar vellura.com este site-ul unui producator. Cand spun ‘cercetari’ ma refer la cercetari facute de laboratoare independente si publicate in jurnale medicale.
      Nici un produs cosmetic nu poate tonifia nimic, cuvantul a tonifica inseamna a intari, a fortifica un tesut sau organ.
      Extractul de maslin nu este in lista de ingrediente aprobata legal in Europa cu proprietati de protectie solara si nici in vreo lista de pe alt continent, indiferent de afirmatiile de mai sus.

  • Buna ! Am o întrebare . Folosesc cicaplast pentru tenul meu (pentru semnele rosii pe care le am) dimineata . Pot folosi fondul meu de ten peste cicaplast ? Sa fie un fel de baza pentru fondul de ten. Multumesc!



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.