Îngrijire piele uscată – Ingrediente emoliente

Persoanele cu ten uscat (cauzat de producţia slabă de sebum a glandelor sebacee – proces hormonal; nu cel cauzat de produse iritante) au nevoie de toate ingredientele necesare pentru a asigura o hidratare optimă (antioxidanti, ingrediente skin-identical, ingrediente cell – comunicating – vezi articolul Cum se realizează hidratarea pielii) şi au nevoie în plus de ingrediente emoliente și umectanți.

Emolienţii sunt ingredientele necesare care dau pielii singurul lucru care îi lipseşte: abilitatea de a menţine nivelul de hidratare optim. Cei mai folosiţi emolienţi în cosmetică sunt (aşa cum apar pe etichetă): mineral oil, shea butter, cocoa butter, petrolatum, fatty acids (emu, mink, lanolin), triglycerides, benzoates, myrstates, palmitates, stearates şi plant oils (a nu se confunda cu uleiurile esenţiale care sunt iritante). Toate acestea sunt benefice pielii uscate şi foarte uscate.
Aici găsiţi o listă mai lungă cu diverşi emolienţi.

Diverse forme de silicon (care apar pe etichetă ca şi termeni cu terminaţia „siloxane”) sunt o categorie aparte de lubrifianţi. Au o textură mătăsoasă şi abilitatea incredibilă de a preveni deshidratarea fără a sufoca pielea.
Toate aceste ingrediente se întind pe piele şi crează o peliculă imperceptibilă care previne evaporarea apei din piele şi lubrifierea necesară.

Categorii de ingrediente cosmetice și proprietățile lor

Bibliografie
Current Molecular Medicine
Dermatology
Skin Research and Technology
The Original Beauty Bible, Paula Begoun
Skin Pharmacology and Applied Skin Physiology

13 comentarii

Scrie un comentariu
    • Iulia, pe foarte scurt emulsifiers (in romaneste emulgatori) sunt acele substante care au capacitatea de a crea o emulsie. Sau, mai simplu, de a „tine la un loc” doua lichide imiscibile (ulei si apa, de exemplu).

      In bucatarie, maioneza este in esenta un amestec de ulei si apa, care este tinut la un loc de galbenusul de ou. Acesta contine lecitina, un emulgator (urasc cuvantul asta asa ca il folosesc pe cel englezesc, emulsifiant, si e mai normal daca el ajuta la formarea unei emulsii) natural. Evident ca procesul de obtinere a lecitinei din diverse surse tot presupune ceva tehnica, dar este considerat natural.

  • Buna Corina,
    Ce parere ai despre compozitia acestui produs: Petrolatum,Paraffinum Liquidum,Glycine Soja (Soybean Oil,Calendula Officinalis Flower Extract,Parfum, C.I. 40.800 (produs Ringelblumen Balsam de la Schmees Kosmetik). L-as achizitiona pentru ingrijirea calcaielor mele crapate de la atata port de sandale …
    Am tot citit de acest Petrolatum cum ca ar fi de evitat ca si ingredient … dar acum ca am citit pe blogul tau, vad ca de fapt este un ingredient indicat ingrijirii pielii uscate si foarte uscate …

        • Buna Deiu,
          :))) Nu exista articol despre calcaie. Zona calcaielor este o zona in care pielea este mult mai groasa, sa zic asa, stratul de celule moarte este mai mare decat in alte zone ale pielii. Pentru ingrijirea zonei respective ai nevoie de produse emoliente, unturile sunt foarte bune si bineinteles de exfolieri regulate mecanice, eu prefer vizita la pedichiura o data pe luna. Exista pile (eu am de la Opi) pe care le poti folosi dupa dus pe pielea uscata, sunt foarte bune pentru indepartarea celulelor moarte.

  • Buna, Corina,

    As vrea sa te intreb ce parere ai despre unturile de shea si de cacao, neprocesate?
    Personal, am un ten uscat si de cand folosesc dimineata aceste produse (alternativ), simt ca textura pielii s-a imbunatatit. Inante de acestea foloseam apidermin de 2-3 ori pe zi (am un ten sensibil si aceasta crema low-budget era singura cu care reuseam sa ma inteleg); acum o singura aplicare a untului natural imi hidrateaza pielea pentru intreaga zi.
    Din pacate, nu am observat imbunatatiri deocamdata la nivelul reducerii liniilor fine din jurul ochilor sau gurii…despre care am tot citit ca s-ar putea reduce.
    Crezi ca produsele de acest tip ar fi o alternativa bio eficienta la cremele cu diversi compusi chimici? Daca am tenul uscat trebuie sa folosesc in combinatie cu orice crema hidratanta si o crema cu spf?
    Multumesc si keep up the good work 🙂

    • Buna Ania,
      Ambele unturi sunt benefice tenului uscat, sunt emoliente.
      Da, in rutina zilnica trebuie sa ai protectie solara zilnica si hidratare (citeste articolul despre hidratare pentru a intelege ce inseamna hidratare corecta).
      Citeste si articolul despre riduri daca doresti.

  • Buna Pasagera,

    as vrea sa te intreb ce parere ai despre ingredientele unui produs:
    Aqua, Prunus Amygdalus Dulcis (Sweet Almond) Oil, Caprylic/Capric Triglyceride, Glycerin, Cetearyl Alcohol, Glyceryl Stearate Citrate, Mangifera Indica (Mango) Seed Butter, Cera Alba (Beeswax), Calendula Officinalis (Marigold) Flower Extract, Helianthus Anuus (Sunflower) Seed Oil, Sodium Levulinate, Sodium Anisate, Glyceryl Caprylate, Xanathan Gum, Citric Acid, Tocopherol.
    Este o crema de maini Bio pentru pielea uscata si crapata! Stiu ca foarte multe produse bio contin iritanti! Acesta mi-a sarit in ochi cand am citit ingredientele, as vrea sa-l achizitionez! Ce parere ai?

    Multumesc!

    • Anushka,
      Eu cred ca produsele sintetice si cele naturale pot contine la fel de multi iritanti. Insa produse cosmetice bio de fapt nu exista, poti citi acest articol: https://pasagera.ro/sa-aleg-produse-cosmetice-naturale-organice-sau-sintetice.html.
      Crema de maini de mai sus nu contine iritanti, doi dintre conservantii naturali folositi sunt insa destul de putin studiati. Mie imi plac mult cremele de maini cu unturi vegetale, extracte benefice si multi antioxidanti naturali si cred ca exista formule mai complexe pe care le poti incerca.

    • Depinde de tipul de ten pe care se aplica si de reactia pielii dupa aplicare. Personal nu recomand acest tip de aplicare, nici macar pe tenul foarte uscat, din simplul motiv ca pielea are nevoie de un complex de ingrediente benefice, nu doar de un singur ingredient benefic. Imagineaza-ti ca mananci in fiecare zi doar spanac, care desi este foarte benefic, nu ofera tot ceea ce corpul are nevoie pentru a fi sanatos.



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.