Dermatită / eczemă pe corp – Experiență personală

De câțiva ani (cred că de aproximativ 5 ani) am observat că pe picioarele mele (mai precis pe tibie și gambe) se manifestă un tip de dermatită. Am încercat să aflu cauza acestei probleme și am observat că se manifestă cu precădere vara și de fiecare dată se declanșează atunci când mă duc la Dunăre. După maxim 2 săptămâni, cu hidratare intensă senzația de prurit și crustele se ameliorează treptat. În 2013 am reușit să vindec foarte repede eczema cu Resist Retinol Body Treatment, în doar câteva zile de la primele simptome.

În 2014 însă am avut o surpriză pentru că dermatita mea s-a manifestat în fiecare anotimp, câte 2 săptămâni, fără să pot să o tratez foarte repede. Se manifestă pe tibie și gambe și are simptomele clasice de dermatită.
1. Prurit -€“ mâncărime extremă
2. Eritem -€“ înroșire a pielii
3. Vezicule
4. Cruste -€“ uscăciune extrem de a pielii, descuamări și cruste

La început am crezut că am făcut o alergie la ciorapii pe care îi port iarna cu fustă sau chiar sub blugi, dar când vara am avut aceeași problemă și nici măcar nu am fost la Dunăre am înțeles că e posibil ca această dermatită să fie cauzată de mai mulți factori care nu au legătură unul cu celălalt.

Astfel am început căutările pentru a trata cât mai repede cu putință problema, atunci când apare, fără să folosesc cortizon. Cortizonul ar fi ameliorat simptomele în 2-3 zile, dar am văzut atât de multe cazuri de dermatită cortizonică încât nu doresc să aplic acest ingredient pe piele decât ca ultima soluție.

După mai multe încercări am găsit o rutină de îngrijire a pielii mele care mi-a vindecat dermatita în 3 zile de la primele semne de manifestare, stadiul de vezicule și cruste practic nici nu l-am atins.

Dermatita (numită și eczemă) este o afecțiune care afectează majoritatea populației globului, practic 80% din oameni au avut cel puțin o dată în viață o formă de dermatită. De cele mai multe ori dermatitele recidivează, de aceea nu aș putea spune că varianta de îngrijire a pielii găsită de mine va trata dermatită, dar sper că rutina pe care o urmez va ține în frâu problema și că dacă se va mai activa vreodată se va vindecă la fel de repede că prima data când am urmat tratamentul prezentat mai jos.

Am descoperit tratamentul de mai jos din întâmplare, pentru că am avut un pachet mic de șervețele umede Paula’s Choice Clinical KP Treatment Cloths nefolosit, iar în decembrie când am avut un episod destul de grav de dermatită le-am folosit în momentul în care au apărut crustele. Eu nu am KP (Keratosis Pilaris) pe corp, dar crustele și scuamele sunt o acumulare în exces de celulele moarte, iar cel doi exfolianți din Clinical KP au îndepărtat foarte repede aceste celule moarte și au lăsat pielea foarte catifelată în cel mai scurt timp. Tot ce am folosit în decembrie a fost Resist Retinol Body Treatment și Clinical KP.

După acel episod am început să caut câteva variante de tratamente pentru dermatite pentru că Resist Retinol Body Treatment este o cremă hidratantă cu textură lejeră, nu este un tratament pentru dermatită, iar dermatita mea s-a manifestat de fiecare dată tot mai grav.

Am descoperit câteva produse care aveau potențial și le-am achiziționat pentru cazul în care dermatita s-ar fi manifestat din nou. Din decembrie până în martie am folosit pentru corp doar gel de duș obișnuit și Resist Retinol Body Treatment pentru hidratare, în fiecare seară. Când am ajuns la București, la jumătatea lunii martie, am observat primele semne de dermatită și am început să urmez următoarea rutină de îngrijire a pielii din zonă respectivă.

Dimineața: Eucerin Skin Calming Dry Skin Body Wash, Fragrance Free , Paula’s Choice Clinical KP Treatment Cloths, Resist Retinol Body Treatment
Seara: Eucerin Skin Calming Dry Skin Body Wash, Fragrance FreeEucerin Eczema Relief Body Cream, Fragrance Free

Paula's Choice

După 3 zile pielea mea arăta foarte bine, nu mai exista prurit și eritem. Practic am reușit să opresc dermatita și să tratez simptomele. În săptămânile următoare am revenit la o rutină foarte simplă: același gel de duș de la Eucerin, Resist Retinol Body Treatment dimineața și seara (pe tot corpul), iar o dată pe săptămână folosesc Clinical KP Treatment Cloths pe tot corpul. Acest gel de duș de la Eucerin îl folosesc strict pe zona cu dermatită, iar pentru restul corpului prefer gelurile de duș de la Korres (momentan).

O dată cu venirea verii, când pielea va fi expusă luminii solare, voi aplica dimineața un produs cu protecție solară în loc de crema hidratantă.

Nu știu dacă episodul de dermatită din luna martie a fost ultimul de acest gen, dar observ  că pielea este foarte catifelată și hidratată cu rutina din acest moment, iar dacă voi avea din nou probleme voi aplica Paula’s Choice Clinical KP și Eucerin Eczema Relief Body Cream de la primele simptome, în fiecare zi.

51 comentarii

Scrie un comentariu
  • Buna ziua!
    Va rog sa Ma sfătuiți.
    Pielea miinilor mele este f uscata in timpul rece al anului, poate sa crape si Ma doare, deoarece este rana deschisă, in special in spatele degetelor mare.
    Acum sunt insarcinata, intenționez sa alăptez, as putea sa folosesc loțiunea eczema relief?
    Va multumesc!

  • Manifestarile pielii mele sunt de tipul unor cosulete pe sub piele/pori inflamati, uneori iese ceva din ele similar cu punctele negre, alteori nu reusesc decat sa-mi fac rani. Mi se intampla periodic, fara sa fi gasit o cauza comuna, dar am pe brate exact langa umeri, pe piept si pe spate. E foarte deranjant, porii par inflamati si foarte dilatati, iar chestiile alea iesite in relief si eventual rosiatice nu-s prea aspectuoase.
    Am sesizat ca pielea parea mai neteda dupa ce am aplicat de cateva ori Alpha Hydrox Silk Wrap cu 12% AHA. Ce parere ai despre ea?

      • La momentul la care ai povestit despre Keratosis Pilaris, problema mea de pe brate tocmai aparea din cauza unei epilari facute la salon. Pe piept si spate avusesem si inainte, iar acum am scalpul extrem de sensibil si uscat teoretic, ca vad scuame, dar se ingrasa parul mai repede. Iar in sprancene vad ca-mi apar mici cosulete. Banuiesc ca e hormonal, vin dupa un lung tratament cu antibiotic tare si banuiesc ca se obisnuieste corpul mai greu…

  • Buna Corina,

    Bebe al meu de 5 luni are dermatita atopica, la indemnul dermatoloagei am folosit Advantan pe suprafetele afectate insa a reaparut. Am hidratat foarte bine pielea cu Bioderma Atoderm Intensiv, gelul de dus este tot Bioderma Atoderm PP…nu mai stim ce sa mai facem. am facut si analize de alergie si a reiesit ca este alergic la ou (este alaptat exclusiv si nu am mai mancat ou). Ai vreun sfat pentru cazul nostru?
    Multumesc frumos,
    Lavinia

  • Buna Corina,
    Ma bucur ca ai gasit o solutie pentru problema ta si ca ai impartasit-o cu noi. Ma intereseaza subiectul intrucat si eu am de ani buni o reactie alergica (dermatita de contact poate) la anumiti detergenti (inclusiv sapun) si care se manifesta pe degetele de la maini. Apare doar cateodata. Nu ma pot feri purtand mereu manusi, asa ca incerc sa o tratez. Din pacate crema cu cortizon este singura care face minuni in cazul meu, pe care o folosesc doar in cazuri extreme. Nu am gasit o alta solutie multumitoare pana acum (ultima incercare a fost PC Ultra-Rich Soothing Body Butter – hidrateaza bine, dar nu ma scapa de mancarimi). Sunt foarte curioasa sa incerc si produsele de la Eucerin pe care le-ai mentionat.
    Iulia

  • Buna Corina… Citesc blogul tau de cativa ani deja si mereu revin cu placere. Am un baietel de 10 luni, care in iarna a facut un episod fff urat de dermatita atopica. Avea tot spatele, umerii si gatul plin de zone rosii aspre si mancarimi f mari. Dupa ce am incercat creme etc, am vindecat total episodul cu masti de argila alba. De atunci nu mai are nicio probl. Poate te ajuta sau poti sa imi explici cum s-a produs „minunea”.
    Toate cele bune,
    A

  • Buna Corina! Prietenul meu intre degetele de la maini are portiuni f uscate crezi ca as putea folosi la roche posay cicaplast mains?de asemenea in lateralul nasului cred ca are un inceput de dermatita seboreica..are o portiune rosie, cu piele ingrosata si cojite. I-am dat seara cu Bha sau serul cu retinol skin balancing iar ziua cu spf. S-a mai ameliorat dar nu a trecut..cu ce as putea sa ii mai dau?sa incerc cicaplast si pe maini si pe ten?

  • Iti recomand sa incerci FLORASONE eczema cream. Il gasesti pe iherb sau la noi la un pret dublu (46 lei). Producatorul spune ca este varianta naturala a cortizonului.

  • Buna Corina. Te deranjez cu o intrebare. De aproape 2 ani fac IPL, timp in care am intrerupt utilizarea BHA-ului si a AHA-ului. In prezent mi-as dori sa reincep tratamentul, insa nu sunt sigura daca este recomandat tratamentul impreuna cu IPL-ul. In cazul in care as putea, cum ar trebui sa incorporez in rutina mea iarasi exfoliantii, ma refer aici la post si pre IPL. Mentionez ca folosesc zilnic spf.
    Iti multumesc anticipat.

    • Sarah,
      Depinde de IPL, ar trebui sa intrebi medicul care iti face IPL. In mod normal nu ar trebui sa aplici u o saptamana inainte si o saptamana dupa procedura de IPL.

      • M-am cam speriat citind nedumerirea lui Sarah referitoare la exfolianti. Eu de 2 luni folosesc Philips Lumea cu IPL si am folosit exfolianti BHA si AHA pe ten. Din manual am inteles ca nu avem voie sa folosim medicamente care contin aha si bha.Aparatul l-am folosit doar pentru picioare. Am gresit ceva?

        • Miruna,
          Nu se folosesc exfolianti pe zona tratata cu un aparat cu lumina intens pulsata pentru ca acest aparat duce la fotosensibilizarea pielii. Insa daca folosesti IPL o data la 6 saptamani (cum am facut eu la salon), atunci poti aplica AHA si BHA dupa o saptamana de la folosire. De asemenea, cu o saptamana inainte de folosirea IPL-ului nu se aplica exfolianti chimici pe zona tratata. Protectia solara este obligatorie, pe zonele de piele expuse luminii.

  • Corina, te salut cu drag! Cautand solutii la o problema, gândul mi-a fugit la tine, cu speranta ca ai o recomandare – problema este vitiligo…Cunosti vreo modalitate de ameliorare? Tratamentul primit de la dermatolog (o crema si pastile) nu a avut nici un efect. Iti multumesc anticipat! Pupici 🙂

  • Buna! De ceva timp am inceput sa iti citesc articolele si am ramas extrem de placut impresionata! Intrebarea pe care vreau sa ti-o adresez nu prea are legatura cu acest articol, dar sper din suflet ca imi vei raspunde. Am decis sa inlocuiesc produsele mele obisnuite pt ten, cu produse de la Paula’s Choice. Tenul meu este mixt, cu foarte multe puncte negre in zona T, tendinte acneice si cativa pori dilatati. Daca folosesc o crema prea hidratanta, imi apar cosuri, iar daca folosesc ceva mai putin hidratant, tenul meu devine foarte uscat. Nu inteleg cum poate zona T sa fie si grasa si uscata in acelasi timp.. Din cauza ca nu am stiut sa imi aleg produsele care sa se potriveasca perfect tenului meu, m-am ales si cu unule semne de imbatranire prematura, asa ca as avea foarte mare nevoie de parerea ta. Pt crema de fata, care ar trebui sa o aleg: http://www.paulaschoice.ro/skin-balancing-invisible-finish-moisture-gel.html http://www.paulaschoice.ro/resist-anti-aging-clear-skin-hydrator-15ml.html http://www.paulaschoice.ro/skin-balancing-ultra-sheer-daily-defense-spf-30.html Care dintre urmatoarele geluri de curatare: http://www.paulaschoice.ro/clear-pore-normalizing-cleanser.html http://www.paulaschoice.ro/resist-perfectly-balanced-foaming-cleanser.html http://www.paulaschoice.ro/hydralight-one-step-face-cleanser.html http://www.paulaschoice.ro/skin-balancing-oil-reducing-cleanser.html Si in incheiere, crezi ca e bine sa imi iau serul http://www.paulaschoice.ro/skin-balancing-super-antioxidant-concentr sau mai bine investesc banii intr-un exfoliant AHA sau BHA? Si seara ce ar trebui sa folosesc? Multumesc anticipat!

  • Buna,
    Ce parere ai despre cremele cu cortizon natural, de exemplu Vegicor?
    Am un bebe de 6 luni, folosesc Trixera de la Avene gel si crema, dar nu e sufficient…Dupa prima aplicare a cremei cu hidrocortizon, dermatita a disparut, dar a reaparut repede si ma gandeam sa incerc varianta asta naturala… nu stiu inca daca efectele adverse ar putea fi aceleasi ca la crema chimica din farmacii….
    Multumesc anticipat!

    • Cristina,
      Nu exista cortizon natural si nici creme cu cortizon natural. Exista cativa producatori care pretind ca produsele lor au actiune similara cu cea a cortizonului ceea ce este oricum departe de adevar.
      Strict despre Vegicor iti pot spune ca este de fapt un amestec de uleiuri si unturi, fara iritanti, ceea ce este super ok, dar nu te astepta sa vezi aceleasi rezultate ca si in cazul aplicarilor cortizonului. Insa rau nu va face pielii, chiar va hidrata intens, fara efecte adverse.
      Te rog sa discuti cu un pediatru problema aplicarii cortizonului pe pielea unul bebelus.

  • Bună,am fost la un medic deramtolog si mi-a recomandat Minoz MR 100mg,o capsulă pe zi,este eficient acest tratament?
    P.S:Dimineata folosesc Cicaderm iar seara Skynoren.

  • Buna!
    Ma confrunt si eu cu o problema oarecum asemanatoare la nivelul membrelor inferioare. Pe langa faptul ca firele imi cresc pe sub piele si se fac bubite, am in permanenta porii rosii ca si cum ar fi dupa epilare. E foarte inestetic..nici nu mai pot sa port ceva scurt..

  • Salut Pasagera! De vreo 2 ani ma confrunt cu o mancarime pe picioare de care nu pot scapa. Nu ma pot abtine de la scarpinat, iar cand ma abtin si ranile/zgarieturile se vindeca un pic, ma apuca iar sa scarpin acolo. Daca ma mananca intr-un loc si incep sa dau cu degetele, incepe si in alta parte sa ma manance. Doar pe gambe am problema asta. Nu stiu ce sa ma mai fac, am folosit unguent cu propolis si miere, de castane, de salcie, concentrat de galbenele, nimic nu imi accelereaza vindecarea, ranile raman deschise chiar si o saptamana, cojita se formeaza foarte greu. Saptamana aceasta am observat ca-mi ies ca niste bubite foarte mici cu lichid alb, evident am dat cu degetele peste si le-am scos pe toate.Totul a inceput cand am folosit o banda de ceara pe picior si am asteptat sa vad care este efectul. S-a inrosit si nu am mai folosit. A inceput sa ma manance o mica parte din piele pana am format o rana. De atunci am aceasta problema care s-a extins nu numai pe piciorul drept (cel initial), ci si pe cel stang.
    Ce as putea sa fac?
    Iti multumesc

    • Anne,
      Incearca tratamentul de mai sus, va functiona. Bineinteles scarpinatul si ruperea veziculelor nu face altceva decat sa agraveze si sa extinda dermatita.

      • Din pacate nu pot sa dau comanda din afara tarii, exista vreo alternativa de a cumpara produsele Eucerin din Romania? ma gandesc ca ambalajele arata diferit, deci nu stiu exact ce sa cumpar.

        • Anne,
          Cred ca poti sa te duci cu lista de ingrediente la magazin si sa cauti ce este in farmaciile noastre. Eu nu stiu daca exista in Romania, imi pare rau.

  • Cum ingredientul principal este ureea, mi-am luat un unguent cu uree de 30%. Chiar daca pielea mea a devenit mai hidratata, mancarimea nu a trecut. M-am abtinut, ranile se vindeca greu dar incet-incet sper sa fiu mai bine. Am folosit si nidoflor, roseata si bubitele au trecut 😀

    • Anne,
      Ce produs are ingredient principal ureea? Nici unul dintre cele folosite de mine nu are.
      Uree 30% poate fi chiar iritanta. Nidoflor contine un antibiotic si un cortizon, mare mare atentie la cortizon, nu poate fi folosit mai mult de 7-14 zile.

  • Buna, Corina,
    Am si eu o problema cu eczema care mi-a aparut pe o pleoapa (mancarime, roseata, descumamare), si tot recidiveaza.
    Inca nu am reusit sa aflu cauza. Rutina mea zilnica construita de aptox 8 luni cu ajutorul tau mi-a imbunatatit aspectul tenului, in afara de eczema asta care mi-a aparut cam la o luna dupa folosirea Clinical 1% Retinol Treatment. Oare ar putea fi alergie la retinol? Sau ma mai gandesc la crema SPF ca nu e cu filtre minerale.
    Produsele folosite sunt: Nivea cleanser, Resist Barrier Repair Moisturiser, Resist BHA 2%, Bioderma Photoderm Max SPF 50, si Clinical 1% Retinol.
    Produsele care te-au ajutat pe tine, se pot folosi si pe ten (pleoapa)?
    Multumesc!

  • Buna,

    Am si eu de aproximativ 2 ani o eczema (diagnosticata de un dermatolog foarte bun, dar care nu e foarte comunicativ ca eczema cronica) care apare sub buric, in zona inghinala. Inainte aparea dupa epilare, acum vad ca a aparut din nou fara sa ma mai epilez si sunt foooarte dezamagita pentru ca ma asteptam sa o pot tine sub control in felul asta. Initial am crezut ca e herpes, dar analizele de sange pe care am insitat sa le fac, desi dermatologul a spus clar ca nu e au aratat ca, intr-adevar, nu e herpes. De obicei apare printr-o senzatie puternica de mancarime, noaptea , si desi ma abtin cat pot, tot se fac niste bubite cu lichid care trec foate greu, in 10 zile aproximativ si care in tot acest timp ustura. Dupa nu raman ciatrici dar iti inchipui ca este jenant, incomod, dureros, vine vara…..ce sa mai , sunt putin disperata de aceasta situatie.

    Dermatologul mi-a prescris initial Triderm, apoi la a doua vizita Fucidin H, dar nu am reusit sa reduc macar cele 10 zile de manifestare.

    Te rog, da-mi o solutie, am mare incredere in sfaturile si experienta ta

    Mutumesc mult!



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.