Soluții pentru matifierea tenului – îndepărtează excesul de sebum

În industria cosmetică există diverse soluții pentru matifierea tenului prin îndepărtarea și prevenirea excesului de sebum. Înainte de a apela la metodele de mai jos este absolut necesar să nu stimulăm în vreun fel producţia de sebum şi pentru asta trebuie să nu atingem faţă cu mâinile şi să nu folosim produse ce conţin iritanţi.

Apa fierbinte sau rece, produsele abrazive, periile dure, alcool-ul din produsele cosmetice, toate pot duce la creșterea cantității de sebum pe piele, iar matifierea tenului este mai greu de obținut.

Ţinând cont de faptul că excesul de sebum este dictat de glandele sebacee nu putem face prea multe pentru a influenţa în bine excesul de sebum din exterior, însă ca soluţii temporare există mai multe produse pe care le puteam aplica şi care au o putere mai mare sau mai mică de absorbţie a sebumului, în funcție de cantitatea de sebum de pe ten.

argila verde

1. Măștile cu argilă absorbante de sebum

Astfel, soluţia cea mai simplă şi la îndemâna oricui sunt măştile cu argilă, de preferinţă argilă verde, aceasta având cea mai mare putere de absorbţie dintre toate argilele, la polul opus fiind argilă albă (sau kaolin), recomandată tenului sensibil.

Pentru a vă feri de eventualele ingrediente iritante prezente în măştile gata preparate vă recomand să achiziţionaţi argila în formă de pulbere şi să o preparaţi cu puţină apă plată, puţin suc proaspăt de aloe, ceai de mușețel sau orice altceva care nu irită (în nici un caz zeamă de lămâie, roşii, căpşuni, etc). Puteţi aplica această mască în fiecare zi pe tenul curăţat, doar porțiunile cu exces de sebum, o îndepărtaţi când se usucă (maxim 15 minute).

Pentru a fi eficientă în matifierea tenului, masca cu argilă trebuie aplicată dimineața, după curățarea tenului. Mare atenție, folosirea zilnică a măștilor cu argilă poate duce la deshidratarea pielii.

2. Baze de machiaj (primere) pentru matifierea tenului

În industria cosmetică a luat amploare categoria produselor absorbante de sebum şi anume primere de tot felul dintre care cele mai populare sunt OCC Eight – Professional Mattifying Gel, Clinique, Smashbox, Paula’s Choice – Shine Stopper Instant Matte Finish Microsponge Technology.

Toate aceste primere sunt compuse în principal din silicon, se folosesc în special ca bază de machiaj şi sunt mai mult sau mai puţin eficiente, rămâne să le încercaţi şi să hotărâţi voi asta. Avantajul acestui tip de produs este că îmbunătăţește uşor aspectul porilor măriţi, pentru scurt timp și ajută la aplicarea uniformă a fondurilor de ten matifiante.

Bazele de machiaj cu protecție solară sunt ideale pentru a fi aplicate dimineața, sunt eficiente în matifierea tenului și protejează tenul de radiațiile solare. Ex: Paula’s Choice Resist Primer Serum SPF 30.

hartie3. Servețele degresante absorbante de sebum

După câteva ore de la aplicarea rutinei de dimineață, depinzând de tenul fiecăruia, se acumulează exces de sebum la suprafaţa pielii, iar dacă aveţi machiaj cel mai bine este să tamponati uşor tenul cu șervețele absorbante de sebum (se găsesc în foarte multe magazine cum ar fi DM) şi apoi să aplicaţi un strat foarte foarte subţire de pudră matifiantă pentru a refinisa machiajul. Ideal ar fi ca această pudră să conţină SPF.

Soluții pentru tenul gras cu exces de sebum – articol recomandat ca și completare pentru articolul de mai sus.

Notă: Deși am folosit Milk of Magnesia varianta Original (produs de Phillips’) ce conține magnesium hydroxide, un ingredient cu putere mare de matifiere, am renunțat la folosirea lui în urma articolelor despre afectarea pH-ului pielii atunci când se aplică Milk Of Magnesia frecvent, pe termen lung.

96 comentarii

Scrie un comentariu
  • multumim pentru acest articol!
    foarte util! – ma confrunt si eu cu supararile tenului gras.

    intrebarea mea insa e: primerele pentru ten, datorita siliconului din compozitie, nu sunt comedogene? nu blocheaza porii daca sunt folosite zilnic sau frecvent?

    • Buna Monica,
      Contrar a ceea ce se stie despre silicon, acest ingredient nu blocheaza porii, el formeaza la suprafata pielii o bariera de molecule mult prea mari ca sa fie absorbite in piele, aceasta bariera permitand insa pielii sa respire, imagineaza-ti hartia din care este facuta plicurile de ceai – cam asa arata siliconul intins pe piele. Si oricum siliconul este o substanta volatila, el nici macar nu ramane foarte mult pe piele. Poti sa folosesti zilnic primere sau si mai bine, poti folosi un produs hidratant cu SPF pe baza de silicon, in acest fel ai si ingrediente benefice – antioxidanti, skin identical, etc.

      • nu stiu daca s-a mai spus ( si n-am timp sa caut acum), dar doar cyclomethicone este volatil (cyclopentasiloxane etc.) Dimethicone (si alti compusi ai sai) nu este volatil, el ramane la suprafata pielii sau parului ca ingredient oclusiv, bariera.

        posibil ca si cyclomethicone in anumite combinatii sa nu mai fie volatil, dar nu sunt sigura …

  • hmmm…foarte interesant, n-am stiut!
    ma gandeam ca siliconul pe piele este asemeni unui strat foarte subtire de cauciuc sau ceara…ca nu lasa nimic sa treaca.
    multumesc pentru lamurire. chiar mi-era frica de tot ce continea silicon ca si produs pentru fata.

    cat despre sugestia ta: o crema hidratanta pe baza de silicon, ai putea sa-mi dai cateva exemple?
    multumesc anticipat!

    • Buna Monica,
      Cauta in lista de produse hidratante recomandate, majoritatea sunt pe baza de silicon. Mie imi place Paula’s Choice. Desi transportul are un pret ridicol, livreaza si in Romania.

  • Imi place foarte mult postarea, ca de altfel mai toate postarile pentru ca in majoritatea vorbesti despre probleme cu care ma confrunt si eu, cum ar fi acneea si semnele lasate, tenul gras, excesul de sebum etc.
    De putin timp am aflat si eu de binefacerile argilelor si aveam o idee ca argila verde ar fi buna pentru tenul gras, dar oscilam intre aceasta si cea galbena, despre care, la fel auzisem ca ar fi pentru tenul gras si nu stiam ce sa cred. Acum sunt convinsa ca argila verde este potrivita tenului meu si pentru inceput este o solutie foarte buna si ar trebui s-o incerc.
    Vreau sa te intreb, efectele argilei sunt temporare, atat timp cat o folosim?
    Daca ai idee, unde se poate gasi argila la un pret convenabil?
    Te pup!

    • Buna Dia,
      Efectele argilei sunt de foarte scurta durata ca si absorbtie de sebum, de durata orelor. De aceea am spus ca poate fi folosita in fiecare zi cu conditia sa nu fie o masca din comert ci argila pulbere. Eu mi-am cumparat din mai multe locuri, dar cea mai bine amabalata si cu terment lung de valabilitate este cea de la magazinul Bioswiss, eu am cumparat online nu stiu daca au si magazin fizic. Costa 40 ron punguta de 300 g, iti ajunge o vesnicie tinanad cont de faptul ca o lingurita folosesti pentru toata fata. Insa mai sunt magazine online, important este sa fie uscata la soare (intrebi), sa fie din Franta, Belgia sau Elvetia si sa fie in hartie amabalata. Sa nu o atingi cu metale.

  • Pe mine ma intereseaza variantele naturale de ingrijire a tenului gras. Am inteles ca uleiul de jojoba , aplicat in cantitate mica pe fata cu acest tip de probleme, ajuta in timp. a mai incercat cineva acest lucru?

    Ce mai practic eu – spalatul , la nevoie, cu sapun pe care mi l-am facut special in acest scop, nu prea des ca sa nu existe efectul contrar, si evitarea poluantilor din aer. Cand ma aflu la tara nu simt nevoia sa ma dau cu nici un fel de crema/grasime pe fata, chair daca ma spal cu acest sapun. pielea mea se simte mult mai bine.

    Intr-adevar, in oras mastile de argila verde sunt minunate. Am mai experimentat si cu argila rosie, mi se pare ca puterea de absorbtie este ceva mai redusa, dar tot bine face si ea 🙂

    • Buna Simona,
      Si argila e naturala. Sunt putine lucruri pe care nu le-am incercat 🙂 Da, am incercat jojoba simpla, jojoba combinata cu alte uleiuri, jojoba in toate felurile. Uleiul de jojoba, ca multe uleiuri de baza, este benefic si tenul gras il „bea” pur si simplu, dimineata ma trezeam cu fata catifelata, deloc grasa. Insa acest ulei nu are efect asupra sebumului in timpul zilei. Eu il folosesc in continuare intr-un cocktail de uleiuri, e placerea mea de fiecare seara. Dupa multe cautari in ideea de a-l gasi pe cel mai bun, l-am achizitionat pe cel de la Dessert Essence.
      Imi poti spune ce contine sapunul tau? Si de ce crezi tu ca ce iti face bine o data iti poate face rau daca folosesti de mai multe ori. In afara de hidrocortizon eu nu stiu alt ingredient sa aiba aceste proprietati.

      • corect, si argila e naturala :-). cand spuneam natural ma refeream de fapt la metodele hand/homemade. Nu mai vreau branduri la mine pe noptiera, vreau sa imi fac singura tot ceea ce am nevoie. Deja deodorantul e homemade si ma simt excelent (continui sa cred ca organismul meu transpira cu un scop si nu vreau sa opresc acest proces, de aceea nu mai folosesc antiperspirante ci doar deodorant facut de mine), nu mai suport sapunurile din comert, ma spal de aproape doi ani de zile cu sapun facut in casa, crema de corp imi fac singura, sampon solid la fel… mai am o singura problema: sa descopar formula optima pentru fata si sa … renunt la vopsitul parului :-). De aceea am citit cu mare drag posturile tale :-).

        mi-am comandat si un emulsifier si inca un brat de ingrediente pentru a imi prepara singura si lotiunile / cremele lichide, unturi si uleiuri vegetale am din plin acasa, sa vedem ce iese. Jojoba mi-a mers si mie excelent pe timp de seara, de fapt recunosc ca si untul de shea m-a ajutat, dimineata ma clateam cu apa simpla si era totul ok, nu mai avem nevoie de alta hidratare pe timpul zilei. Uneori foloseam ulei de argan dupa curatarea (a se citi zgandarire, nu ma pot abtineee) acneii, imi calma tare frumos fata.

        si, sa nu uit, la mine a mai mers hidrolatul de trandafiri, sprayat pe fata. Cu singura mentiune ca uneori, timp de niste minute (pana intr-o ora) putea sa imi apara o reactie de inrosire . Nu mereu, nu mi-am dat seama de ce se intampla , si tot nu m-am oprit 🙂

  • Hey!
    Ce parere ai de acest primer? Am cautat in dictionar ingredientele, dar nu le-am gasit pe toate 🙁
    Avon – MagiX Face Perfector
    Active Ingredients: OCTINOXATE 7.5% OCTISALATE 4.0% Other Ingredients: DIMETHICONE CYCLOPENTASILOXANE CELLULOSE CYCLOMETHICONE CETEARYL DIMETHICONE CROSSPOLYMER ALUMINA ACRYLATES/DIMETHICONE COPOLYMER SILICA NYLON-12 HDI/TRIMETHYLOL HEXYLLACTONE CROSSPOLYMER C30-45 ALKYL METHICONE C30-45 OLEFIN PEG/PPG-20/23 DIMETHICONE LAURYL PEG-9 POLYDIMETHYLSILOXYETHYL DIMETHICONE CAPRYLYL GLYCOL DIMETHICONE CROSSPOLYMER POLYETHYLENE BORON NITRIDE PARFUM/FRAGRANCE TOCOPHEROL
    Tub de plastic, transparent, capac surub.
    Merci!

    • din cate stiu eu, exista doar doua uleiuri esentiale care pot fi aplicate direct pe piele , si nu in ulei vegetal purtator (sau alte dilutii): tea tree si lavanda (am citit intr-o carte despre aromaterapie, nu o am la indemana ca sa ii spun titlul). Ce ma nelamureste pe mine: ce determina aparitia iritatiei, dat fiind ca nu este un fenomen predictibil (nici ca localizare a iritatiei, si nici ca frecventa). Ma gandesc ca poate fi legat de cum am actionat asupra fetei inainte de a il pulveriza, dar nu am reusit sa identific cauza… cred ca o sa pastrez hidrolatul pentru o crema de fata, cnad primesc ingredientele 😀

      • Buna Simona,
        Din cate spun altii mai avizati decat mine orice ulei esential aplicat pe piele diluat sau nu va cauza o reactie iritanta care se va vedea sau nu cu ochiul liber. Astia sunt care au ajuns la concluzia asta: Journal of the American Academy of Dermatology, Phytotherapy Research, Healthnotes Revuew of Complementary and Integrative Medicine, Contact Dermatitis, Family Practice Notebook (www.fpnotebook.com), Chemical Research in Toxicology, British Journal of Dermatology, Journal of Infection and Chemotherapy. Iritatia este determinata de ingredientele din compozitia acestor uleiuri – alcool, fenol, linalol, camfor, borneol, acizi, eteri, sulf, etc si ea are loc datorita faptului ca aceste ingrediente distrug celulele pielii, chiar daca nu se vede.

  • buna corina! imi place articolul foarte mult! mi se pare interesant sa folosesti Milk Of Magnesia pe post de absorbant de sebum; sunt multe ingrediente care reduc excesul de sebum si as vrea sa stiu daca aluminum chlorohydrate se enumera printre ele; am gasit o crema nivea de fata matifianta care contine acest ingredient si ma gandesc care este scopul lui intr-o crema, sa fie utilizat ca astringent sau ca absorbant? stiu ca este antiperspirant dar ar putea absorbi sau bloca secretia glandelor sebacee aluminum chlorohydrate (ma refer in general)? mai ales că sare fiind, este solubila in ulei (sebum).. zic bine? posibil sa fie intrebarile ciudate dar chiar sunt curioasa! iti multumesc mult! o seara frumoasa! 🙂

  • Buna Corina, multumesc mult pentru acest articol. Pe mine m-a ajutat sfatul tau cu masca cu argila aplicata dimineata, singura problema e ca nu prea am timp in fiecare dimineata. Despre Milk of Magnesia am vazut mai multe materiale pe youtube si cred ca o sa fie pe urmatoarea comanda din SUA, caci din cate stiu, la noi nu se gaseste, ma insel? Argila verde am vazut la Mayam, o sa o incerc sa vad cum e.

    • Buna Maria,
      La noi nu se mai gaseste Milk of Magnesia. Neaparat sa il achizitionezi pe cel original, fara menta. Incearca argila de la Mayam si pastreaz-o intr-o punga de hartie (nu stiu cum este ea ambalata original). Sa ne spui si noua daca ti-a placut rezultatul.

  • Buna,

    In legatura cu milk of magnesia, exista un produs romanesc destul de ieftin, Almagel A, care contine hidroxid de magneziu – „laptele”. Mai contine si hidroxid de aluminiu si benzocaina. Almagel simplu nu contine benzoicaina, dar la farmacie mi-au spus ca au numai A. Oare este un echivalent bun pentru Philips?

    • Buna Nicole,
      Si pentru ce anume este acest produs? Benzocaina este anestezic local 🙂 Hidroxidul de aluminiu e ok, absorbant, dar s-ar putea sa lase pielea putin alba, este puternic colorat insa merita incercat, dar nu cel cu benzocaina.

  • Este absorbant de sebum, ca milk of magnesia – contine hidroxidul de magneziu. Varianta Almagel (fara benzocaina) nu stiu daca se gaseste in farmacii, mie mi-a spus farmacista ca au numai varianta Almagel A. Dar mai trebuie intrebat.

    • Buna Nicole,
      Milk of Magnesia nu este absorbant de sebum ca si produs, el este laxativ. Ingredientele pe care le contine insa sunt absorbande de sebum. Cu siguranta produsul Almagel este un medicament pentru o afectiune si nu se vinde ca absorbant de sebum.

      • Sunt si eu nauca ca nu ti-am raspuns la intrebare in mod corect: Almagel A este pentru afectiunile esogastroduodenale, scuze pentru intarziere, si unii l-au folosit pe post de absorbant de sebum, la fel ca Milk of Magnesia. Evident, merita incercata varianta Almagel simplu.

  • fetelor, intamplator, am citit despre original de la philips’ si fiind in paris m-am apucat sa caut pe net unde se gaseste acest produs, si am descoperit un magazin care se cheama si vand si prin corespondenta. aici gasiti produsul la 3,65 euro un flacon de 100 ml. puteti incerca la adresa … Va puteti uni mai multe persoane ca sa economisiti pt. transportul coletului. incercati. cred ca o samearga.

  • Buna,
    Am tenul mixt si folosesc in fiecare saptamana o masca cu Pudra de Arhila ( ingrediente: Magnesium Aluminum Silicate ) de la ASLAVital si apa plata dar nu prea da rezultate…
    Problema e ca nu scrie niciunde pe cutie sau pe pliculet ce tip de argila e, adica verde, rosie etc.
    Spune-mi te rog daca e buna si daca merita sa o folosesc in continuare.
    Multumesc!

    • Buna Georgiana,
      Am scris despre mastile cu argila un articol, cauta te rog in site. Culoarea mastii e clara, nu trebuie sa scrie pe ea, se vede ce culoare este. Importanta este culoarea doar pentru ca acea culoare ne spune puterea de absorbtie a sebumului datorita concentratiilor mai mari ale ingredientelor absorbante de sebum (ex: magnesium).

  • Nu stiu daca a mai intrebat cineva, dermatologul mi-a recomandat suplimente de zinc pentru diminuarea sebumului, am luat 30 zile dar nu am avut cine stie ce imbunatatire, crezi ca are vreun efect pozitiv? Deasemenea, am citit ca zincul ajuta daca e aplicat pe fata, in masti.

    • Buna lorelei,
      Zincul este un bun absorbant de sebum cand se gaseste in produse cosmetice, mai ales cand este folosit in masti. Curele cu suplimente de zinc sunt putin sau deloc eficiente, iar daca diminueaza sebumul o fac doar pe timpul administrarii zincului si doar intr-o masura foarte mica. Personal am incercat o cura de 3 luni cu zinc si nu am observat nici un aspect pozitiv sau negativ asupra sebumului desi concentratia care o luam era mare. Dupa 3 luni am renuntat la zinc si pentru ca nu am stiut ce impact o sa aiba asupra organismului meu pentru ca inainte de cura nu aveam deficit de zinc.

  • Buna Corina,

    De vreo 4 zile glandele mele sebacee parca au innebunit: fata imi luceste ca un bec la maxim 2 ore de la inlaturarea excesului de sebum (fie prin spalare, fie prin tamponare cu servetele absorbante). Mentionez ca nu am schimbat nimic din rutina mea zilnica: dimineata spalare cu spuma Boots + Clear Skin Hydrator de la P’sC + machiaj (fdt Colorstay pt ten gras & pudra), iar seara demachiere cu spuma Boots+BHA 2%+brevoxyl pe pustule+Clear Skin Hydrator P’sC. In dimineata aceasta am zis ca nu se mai poate si mi-am facut si o masca de argila alba (mi-am comandat si verde, urmeaza sa vina). Dar tot n-am reusit sa tin luciul departe pentru mai mult de 2 h. Ma gandesc ca o fi ceva hormonal, altfel nu-mi explic asa o schimbare brusca. Ce as mai putea face? Sa nu mai aplic moisturizer de la Paula’s pentru cate zile? Dar ma tem sa nu ma descuamez de la exfoliere + brev. Ai tu vreo solutie?

    Multumesc

    • Buna Madalina,
      Nici unul din produsele de ingrijire nu iti putea provoca asa ceva, este clar din alt motiv aceasta dereglare si este posibil sa fie hormonala. Deocamdata eu zic sa astepti sa vezi cum se comporta tenul in zilele urmatoare si sa nu te stresezi prea mult. Mastile ar trebui sa fie suficiente ca absorbante, daca incerci sa absorbi mereu sebumul glandele nu vor face altceva decat sa produca si mai mult.
      Ai schimbat poate regimul alimentar, iei suplimente alimentare deosebite, esti insarcinata? Orice poate duce la producerea de sebum in exces, din pacate.

  • Buna Corina,
    Am si eu probleme cu excesul de sebum…folosesc de vreo 6 luni crema hidratanta La Roche Posay Effaclar M, peste care aplic si machiaj (de obicei doar corector de la Miss Sporty, dar matifierea pare sa se mentina mai mult daca folosesc fond de ten). As incerca o alta crema hidratanta-matifianta pt ca nu sunt prea multumita de aceasta, numai ca as vrea sa o pot achizitiona din Romania sau macar din U.E. Daca ai putea sa imi dai ceva ideei as fi foarte recunoscatoare!

    • Buna Carla,
      Ai inteles probabil ca orice produs ce contine silicon in cantitate suficienta se comporta ca un primer. Incearca produsele Paula’s Choice, are serumuri matifiante cu SPF (ai nevoie de protectie solara in fiecare zi), se pot comanda online. Dintre produsele enumerate in articol majoritatea se pot achizitiona chiar in magazinele din Romania, iar daca nu le gasesti in magazine le poti achizitiona online.

  • Buna ,
    am cititi articolul tau si l-am gasit interesant.si eu am probleme din cauza excesului de sebum.Pana acum 2 luni a fost acceptabil insa de cand am lasat anticonceptionalele imi apar continuu cosuri pe fata,parul se ingrasa foarte repede, si nu ma pot abtine sa le zgandar.Evident ca este pe fond hormonal insa nu stiu ce sa fac.
    As vrea sa incerc Milk Of Magnesia de la Phillips’ dar nu am gasit varianta mentionata de tine ca fiind ok,poti sa-mi spui de unde ai achizitionat-o?
    multumesc mult

    • Buna Corina,
      Am cumparat Milk of Magnesia (varianta fara mentol) din SUA.
      Pentru a ameliora excesul de sebum ar trebui sa te asiguri in primul rand ca nu folosesti nici un ingredient care pot mari productia de sebum (iritantii de exemplu), sa ai o alimentatie sanatoasa si o viata activa. Pentru dereglari hormonale ar trebui sa consulti un endocrinolog, el te poate sfatui ce solutii ai pentru problema ta.
      In dermatologie exista medicamente care micsoreaza glandele sebacee (Roaccutane), dar acestea nu au influenta asupra hormonilor. Un medic dermatolog te poate sfatui in legatura cu aceste medicamente.
      Am scris si eu trei articole cu informatii despre Roaccutane.

  • Si pana la urma cu ce ne afecteaza excesul de sebum , inafara de faptul ca pielea straluceste si are un aspect uleios. Pot aparea cosuri din cauza lui?

  • buna corina 🙂
    am si eu o intrebare legata de milk of magnesia
    poate fi folosit ca primer ?
    fondul meu de ten este EL double wear si in ciuda faptului ca fdt este oil free si matifiant , dupa 2 ore tot imi luceste fata intr-un mare hal . deci daca imi ating fata de o tigaie pot sa prajesc un ou :)))
    sau imi poti recomanda un primer care chiar sa reziste ?
    am tenul gras, cateva imperfectiuni si tendinte de inrosire datorita unui hemangiom plan sistematizat, de aceea fol un fdt cu acoperire full , dar tot imi luceste tenul dam’ it !
    ms frumos
    pupici

    • Buna Ana Maria,
      Ai citit articolul despre primere? Da, se poate folosi ca primer. Cand am avut ten gras ma ajuta mult masca de argila aplicata pe tenul curat dimineata. Apoi aplicam toner si milk of magnesia (atentie, sa fie cel fara mentol).
      Sa te asiguri ca produsele pe care le folosesti nu contin iritanti, reactia pielii la iritanti este de a produce si mai mult sebum.
      Pe mine nu ma ajutau foarte mult matifiantele si cel mai mult mi-a placut primer-ul de la Smashbox.

  • da, am citit toate aricolele tale cu mare placere si interes 🙂

    dimineata din pacate nu-mi permite timpul sa aplic masca cu argila. daca fac pasul acesta seara cand ajung acasa , iar ulterior aplic brevoxyl pe cosuletele razlete, are vreun efect ?

    rutina mea de dimineata este urmatoarea( iar aici chiar te rog sa intervii cu sfaturi daca poti 😀 )

    1. aplicat lotiune micelara SVR pt ten gras fara limpezire( da, stiu ca recomanzi limpezirea dar am sarit peste pasul asta, intrucat imi place senzatia catifelata si curata pe care o lasa apa asta micelara pe tenul meu )
    2. aplicat crema de fata dramatically different moisturising gel-clinique, imi place ca nu imi lasa tenul gras ci doar bine hidratat , deasemenea face aplicarea double wear-ului simply smooth 😀
    3. (uneori sar peste pasul asta daca am timpul limitat )-aplicare fluid pt ten gras cu spf 50-LRP( insa intentionez sa il schimb cu PC-Extra Care Non-Greasy Sunscreen SPF 45-daca reusesc sa fac rost de el printr-o prietena care vine din UK-, intrucat am citit in ultimul tau articol despre LRP ca fi potential iritant..so better safe than sorry right ?:D )
    4. aplicare Double wear , care din cate am observat se intinde foarte bine peste o crema ceva mai grasa, cu cea de la clinique nu am avt pb, insa dupa 2 ore imi luceste toata fata ! chiar daca aplic pudra tot luceste dupa 2 ore. sunt curioasa cum s’ar aplica peste una matifianta

    acum intrebarile mele sunt :

    1.am citit ca acest primer de la smash box ar fi destul de dens , asta nu face aplicarea double wear’ului mai dificila ? adica sa se intinda greu si scamos asa ?

    2.despre primerul de la mac prep+prime refined zone ce parere ai ? sau macar daca imi poti da o alternativa rezonabila si eficienta care sa se gaseasca in romania ?:D :*

    3. daca aplic crema de la clinique si dupa fluidul cu spf , primerul cand trebuie aplicat ? inainte de fdt nu ? adica peste spf ?
    toate aplicarile astea nu ingrasa tenul ? nu e mai simplu sa aplic o crema matifianta cu spf 50 de ex ,dupa double wear , pudra, blush si gata ?:D

    la milk of magnesia ma gandeam ca poate il puneam intr-un recipient mai mic si aplicam de-a lungul zilei ca sa nu-mi mai luceasca fata .se poate asa ?:D

    iar cremele astea cu spf , printre produsele autohtone nu se gaseste unul de fata cu spf peste 30 la pret de criza ?:))

    scz daca te-am capiat … faci o treaba de exceptie si astept cu maaare drag articolele tale , si raspunsul tau de asemenea !

    pup

    • Buna Ana-Maria,
      Masca cu argila aplicata seara nu are efect asupra sebumului care se produce in timpul zilei, din pacate.
      1. Eu recomand curatarea tenului dimineata cu un produs solubil in apa, nici vorba de solutie micelara si in nici un caz nelimpezita. Tu faci cum crezi bineinteles.
      2. De pasul acesta nu ai nevoie in cazul in care tenul tau este mixt/gras. Poti opta pentru hidratare in forma lichida, dar crema adauga emolienti pe ten, emolienti ce contribuie la ingrasarea tenului
      3. Peste pasul acesta sa nu sari niciodata, e foarte important sa iti protejezi pielea de soare.
      Intrebari:
      1. Da, e dens, insa nu sunt probleme in aplicarea fondului de ten. Nu se indinde greu.
      2. E ok, este chiar bine formulat, dar mi-a placut mai mult Smashbox. Din pacate nu cunosc ce se comercializeaza in Romania in categoria primere.
      3. Da, multe produse aplicate unul peste altul incarca tenul. Aplica SPF 45, apoi foarte putin primer apoi fondul de ten, pudra, etc.
      Da, poti sa aplici Milk of Magnesia peste machiaj, dar este posibil sa ai nevoie de retusuri, e destul de alb. Banuiesc ca nu il ai, asa-i? Sa nu uiti ca toate aceste ingrediente afecteaza eficacitatea SPF-ului.
      Se gasesc si in Romania produse cu SPF peste 30 bine formulate, nu stiu ce inseamna pret de criza, dar nu sunt prea potrivite tenului gras cele mai ieftine (20-30 de ron – ma refer la cele Nivea pe care le-am recomandat anul trecut, cauta articolele respective). Exista si „dermatocosmetice” formulate ok, dar pret/calitate nu se compara cu Paula’s Choice (atentie: sa iei in considerare gramajul produselor).

    • Buna, Am citit si eu faza cu pretul de criza si vreau sa zic ca se merita din plin pretul de la Paula pentru crema SPF 45 care btw are gramaj dublu fata de cam orice crema de fata cu protectie solara, din categoria dermocosmetice, din Romania. Raportul calitate-pret e imbatabil, isi merita banii si la formularea excelenta dar si la gramaj.

  • facand un mic research pe net referitor la primere am descoperit acest produs care poate fi folosit ca si primer, si este foarte laudat pe net :

    monistat – chafing relief powder-gel . ai auzit ceva despre acesta ? chiar e asa bun ? merita incercat ?

    ingrediente :
    Dimethicone (1.2%).
    Cyclopentasiloxane, Dimethicone/Vinyl Dimethicone Crosspolymer, Silica, Tocopheryl Acetate, Trisiloxane.

    ms 🙂 pup

    • Buna Ana-Maria,
      Sunt foarte multe primere de acest gen, contin diferite forme de silicon si absorbanti de sebum. Doar incercand poti sti daca iti este potrivit sau nu, dar este doar un primer, nu face minuni.

  • iti multumesc mult pentru sfaturile acordate si mai ales pentru timpul alocat citirii acestor comentarii:)

    datorita articolelor tale am reusit sa’mi stabilesc o rutina de ingrijire a tenului, pe care insa as dori sa o perfectionez:D
    tocmai de aceea,vreau sa’ti dau un mail cu produsele folosite de mine in prezent si produsele pe care doresc sa le introduc in rutina , deasemenea o poza cu tenul meu ca sa stii la ce fac referire .

    cu ajutorul tau doresc sa imbunatesc calitatea tenului meu si sa am mai multa grija pe viitor .
    ms frumos si nu am cuvinte sa’ti multumesc indeajuns pentru munca benevola depusa de tine pe acest site 🙂

    multa sanatate iti doresc 😀

    • Buna Ana-Maria,
      Nu cred ca merge formularul de contact, incearca sa imi scrii, iar daca nu reusesti spune-mi si te voi contacta eu folosind adresa de email pe care o introduci in campurile necesare postarii unui comentariu.

  • Buna Corina,

    Am o intrebare: daca la 20 de minute de la aplicarea SPF folosesc blotting paper pentru a estompa luciul usor pe care il are tenul meu crezi ca afectez in vreun fel factorul de protectie solara?

    Iti multumesc frumos.

    • Buna Graziella,
      Nu afectezi protectia solara daca ai folosit o cantitate suficienta de produs (cam cat o migdala pentru intreaga fata) si daca nu ai iesit din casa acele 20 de minute dupa aplicare.
      Eu prefer o pudra cu SPF pentru estomparea luciului dat de crema si mai ales pentru estomparea culorii albe pe care o lasa majoritatea cremelor cu SPF.

      • Buna Corina,

        Si eu folosesc o pudra cu SPF insa mi se pare ca se aseaza mai bine daca-mi trec un pic hartia de sebum peste fata inainte de aplicarea pudrei. S-ar putea sa fie numai impresia mea. Multumesc din suflet pentru raspunsuri.

  • nu te supara unde pot sa gasesc lapte de magneziu de la Phillips in romania? ca sincer nu stiu de unde sa ma apuc sa caut inainte sa dau comanda dinafara…. daca ma poti ajuta :* multumesc frumos

    • Buna Diana,
      In Romania nu se comercializeaza lapte de magneziu produs de Phillips, din pacate. Varianta clasica, cea fara menthol, am gasit-o doar in SUA.

  • Buna, am citit pe blog ca in perioada in care aveai tenul gras foloseai primer de la Smash Box…imi poti spune de unde il pot achizitiona(eu sunt din Timisoara) si care varianata a primer-ului l-ai folosit deoarece am vazut ca sunt mai multe feluri. Mentionez ca am tenul foarte gras si acneic…in momentul de fata sunt in tratament dermatologic.
    Multumesc

  • Buna Corina,

    E a doua oara cand citesc despre Milk of Magnesia cum ca ar fi bun pentru absorbtia excesului de sebum, dar am gasit si un articol impotriva lui aici http://www.futurederm.com/2012/07/12/should-you-use-milk-of-magnesia-on-your-skin-the-internet-rumor-researched/ . Foarte sumarele mele cunostinte in domeniu ma impiedica sa trag o concluzie, dar este adevarat ca aplicarea lui pe fata ar putea creste ph-ul pielii si implicit favoriza dezvoltarea acelor bacterii?

    Multumesc,
    Andreea

    • Buna Andreea,
      Milk of Magnesia are PH mare, intr-adevar. Poate fi folosit ca primer, ocazional. Daca iti apar pustule in urma folosirii lui evident nu il poti folosi, dar acest fapt este valabil in cazul oricarui produs cosmetic. Sunt insa persoane care il folosesc fara probleme, in principal persoane care nu au tendinte acneice.

  • Cu ce aplici argila pe ten? Eu foloseam dischetele demachiante insa absord tot preparatul.
    Ce parere ai despre argila roz?

    P.S. Iti multumesc pentru toate raspunsurile si pentru ca datorita tie arat mai bine si am mai multe cunostinte in domeniul beauty. Jos palaria pentru tot ce faci pe blog si nu numai.

  • Buna,
    Si eu sunt una dintre purtatoarele ghinioniste ale unui ten gras:( as vrea sa te intreb in legatura cu servetelele matifiante … de unde le-ai cumparat? si cat au costat?
    Mersi!
    Pupici!

  • Buna Ziua ! Am si eu o problema legata de excesul de sebum ! De ani de zile ma comfrunt cu acneea si nu pot scapa de ea am incercat tot felul de creme si pastile .. am fost la dermatolog mi-a recomandat antibiotic care era bun doar in perioada in care il luam .. si tot asa ! M-am documentat mai bine si se pare ca am un dezechilibru hormonal (acnee,luare in greutate,par in excess) ce pot face sa reduc acest dezechilibru ori diminua excesul de sebum !? As prefera medicamentos

      • Am fost acum 1 saptamana cu trimitere de la medicul de familie la endocrinologie gandidu-ma ca asta e problema .. eh acolo ma aburit cu baliverne per total ce am inteles ca nu o problema endo ci dermatologica asa ca sa ma duc la dermatolog impreuna ca un pomelnic de analize care trebuiesc facute etc .. ieri am fost la un dermatolog care m-a dat repede afara din cabinet cu pretextu ca e „acnee” ca are si fisu si ca daca stia vezi doamne cum se trateaza o facea pentru el .. la fel sa ma duc sa imi fac nu stiu cate analize lalala … i-am zis ca eu cred ca am o problema hormonala etc .. nu ma lasa sa vb deloc stia ea totul ! luni ma duc sa imi fac tot setul de analize poate gasesc pe cineva totusi care se pricepe ! o intrebare a citit ca ZINCUL este foarte bun pentru seboree .. este adevarat ? am luat la un moment dat un complex de vitamine incluzand si zinc care mi-a facut bine !?

        • Buna Dani,
          Poti sa vii la Timisoara la cabinetul meu? Acneea se trateaza!
          Daca ti-a facut bine zinc-ul poti lua, dar un nutritionist te poate sfatui ce cantitate poti lua. Am luat si eu cand am avut acnee, dar nu m-a ajutat.



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.