Comezi iherb – Balsamuri de buze

În următoarea perioadă voi scrie o serie de articole despre produsele comandate pe iherb, structurate pe categorii. Ulterior voi actualiza articolele pe măsură ce voi comandă și alte produse din aceiași categorie.

Astăzi o să va povestesc despre balsamurile de buze achiziționate de pe iherb.com. Cele mai multe produse pe care le am în categoria cosmetice sunt balsamurile de buze. Până în acest moment nu am găsit NICI MĂCAR UN PRODUS (citiți vă rog acest articol: Hidratarea buzelor) care să fie preferatul meu și care să îmi hidrateze buzele așa cum îmi doresc. Am scris un articol despre balsamuri de buze, la un moment dat aveam peste 20 de balsamuri pe care le foloseam prin rotație. În ultimul timp nu aplic balsam de mai mult de 5 ori pe zi, am încercat și fără să aplic și aplicări mai dese, rezultatele se lasă așteptate în cazul meu.

Singurul balsam de buze pe care îl reachizitionez mereu este Paula’s Choice Lip & Body Balm, îl aplic doar seara, înainte de culcare, îl am pe noptieră și îl aplic și pe corp, pe zonele uscate de piele. În geanta mea se găsesc în permanență 3-4 balsamuri, la birou am 2-3. Am încercat tot felul de balsamuri de la extrem de scumpe (Jack Black și Malin Goetz m-au costat o mică avere la momentul achiziției, din cauza transportului din SUA) până la foarte ieftine (TIS). Am încercat balsamuri foarte bine formulate, cu SPF, fără SPF și mai puțin bine formulate. Nu (mai) cumpăr balsamuri care conțin mentă. Când observ că un balsam își schimbă mirosul, textura sau culoarea îl arunc.

Vă prezint mai jos balsamurile de buze achiziționate de pe iherb în ultimii doi ani:

HUR-70066-13Hurraw Balm, Sun Protection Lip Balm SPF 15 Tangerine Chamomile

Ingrediente: Nano Zinc Oxide 10%. Altele: *Prunus dulcis (sweet almond) oil, ***euphorbia cerifera (candelilla) wax, **theobroma cacao (cocoa) butter, **cocos nucifera (coconut) oil, ***citrus aurantium dulcis (orange) peel wax, *ricinus communis (castor) oil, *rubus ideas (red raspberry seed) & *hippophae rhamnoides (sea buckthorn) oil, *punica granatum (pomegranate seed) oil, ***tocopherols (vitamin E), ***citrus reticulata (tangerine) & ***anthemis nobilis (roman chamomile) essential oil

Dintre toate balsamurile prezentate în acest articol, acesta este preferatul meu. Are un miros subtil și foarte placut de citrice și rodie, o textură cremoasă, ușor de aplicat. Nu e lipicios. Rezistă pe buze 3 ore și 30 de minute. Protecția solară e asigurată de zinc oxide.

NGN-02512-1
Neutrogena Naturals Lip Balm

Ingrediente: Beeswax, Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil, Sesamum Indicum (Sesame) Seed Oil, Helianthus Annuus (Sunflower) Seed Oil, Olea Europaea (Olive) Fruit Oil, Butyrospermum Parkii (Shea) Butter, Flavor, Theobroma Cacao (Cocoa) Seed Butter, Tocopherol

Am avut multe așteptări de la acest produs având o formulă bună. Din păcate ingredientul Flavor este mentă, mirosul produsului e mentolat, dar cantitatea de mentă e mică pentru că pe buze nu se simte senzația rece caracteristică mentei. Oricum pe mine mă deranjeaza mirosul. Ceara de albine predomină în compoziție, de aici și textura compactă a produsului. Rezistă pe buze 2 ore. L-am testat o zi întreaga și am renuntat la el din cauza mirosului și pentru ca e lipicios.

KMF-83686-0
Kiss My Face, Coconut Pineapple Lip Balm SPF 15

Ingrediente: Octinoxate 6%, Benzophenone 3%, Titanium Dioxide .5%. Altele: Canola Oil*, Beeswax*, Lecithin, Pineapple Fruit Extract*, Coconut Cream Flavor*, Vanilla Flavor*, Cocos Nucifera (Coconut) Oil*, Aloe Barbadensis Leaf Juice*, Tocopherol, Royal Jelly, Propolis, Lysine

Cu o formulă în bază de ulei de canola și protecție solară produsul ar putea fi printre preferatele mele, dar din păcate mirosul de ananas combinat cu nucă de cocos și vanilie nu e pe placul meu. Are o textură placută, se întinde ușor pe buze și este ușor lipicios. Nu folosesc acest produs din cauza mirosului. Rezistă pe buze 2 ore.

KMF-83424-0
Kiss My Face, Vanilla Honey Lip Balm SPF 15

Ingrediente: Octinoxate 7.5%, Oxybenzone 4%. Altele: Canola Oil*, Beeswax**, Lecithin*, Beeswax, Cocos Nucifera Oil*, Vanilla Planifolia Fruit, Honey Extract, Titanium Dioxide, Lysine, Tocopherol, Aloe Barbadensis Leaf Juice, Royal Jelly, Propolis Wax

Asemănător ca formulă cu balsamul de mai sus, lipsa aromei de cocos și a extractului de ananas sunt un bonus în cazul meu. E un produs pe care îl folosesc și îmi place, este ușor lipicios, se aplică ușor și miroase a miere cu o ușoară tentă de vanilie. Rezistă pe buze 2 ore.

CZR-00161-3
Crazy Rumors Lip Balm Au Naturale

Ingrediente: *Extra virgin olive oil, macadamia seed oil, *shea butter, candelilla wax, soy wax, jojoba oil, carnauba wax, vitamin E & rosemary leaf extract

Îmi place mult acest balsam, nu are miros, are o textură mai moale decât alte balsamuri (dar nu chiar cremoasă ca Hurraw), după aplicare practic simt doar hidratare, este cel mai nelipicios dintre toate prezentante în acest articol. Îl folosesc des, mai ales că are o rezistență mică pe buze. Tot ce îi lipsește este protecția solară. Rezistă pe buze 2 ore și 30 de minute.

MBE-00309-6
Sierra Bees Organic Vanilla Beeswax Lip Balm with Vitamin E

Ingrediente: Extra virgin olive oil*, beeswax*, flavor*, hemp seed oil*, non GMO vitamin E

Formulat extrem de simplu, practic conține două uleiuri vegetale (măsline și cânepă) și bază de ceară de albine. Este hidratant, destul de plăcut ca textură, iar aroma de vanilie (nu conține vanilie acest balsam, doar aromă) nu e deranjantă. Este ușor lipicios, rezistă pe buze 2 ore.

MBE-00327-5
Sierra Bees, Organic Honey Beeswax Lip Balm with Vitamin E

Ingrediente: Extra virgin olive oil*, beeswax*, flavor, sunflower seed oil*, non GMO vitamin E, honey extract*.

Ca formulă este varianta îmbunătățită a celui cu vanilie, bazat tot pe două uleiuri vegetale, de data aceasta regăsim și extractul de miere în formulă. Miroase subtil a miere, iar ca aplicare și rezistență seamăna cu cel de mai sus. Este produsul pe care l-am achiziționat din gama Sierra Bees, celelalte le-am obținut din secțiunea Freebies de pe site-ul iherb.

MBE-00325-1
Sierra Bees Organic Unflavored Beeswax Lip Balm with Vitamin E

Ingrediente: Extra virgin olive oil*, beeswax*, hemp seed oil*, non GMO vitamin E.

Cu o formulă extrem de simplă – doua uleiuri vegetale, ceară de albine și puțină vitamina E, produsul are avantajul de a nu avea miros. Ca textură și rezistență este identic cu cel cu aromă de vanilie.

MBE-00308-3
Sierra Bees Organic Pomegranate Beeswax Lip Balm with Vitamin E

Ingrediente: Extra virgin olive oil*, beeswax*, natural flavor, sunflower seed oil*, non GMO vitamin E, pomegranate oil*

Ultimul balsam Sierra Bees are o formulă la fel de simplă, cu aromă de rodie și ulei de rodie adăugate în lista de ingrediente. Ușor lipicios după aplicare, rezistă 2 ore pe buze.

NOW-07754-1
Now Foods Solution, Completely Kissable Vanilla Lip Balm

Ingrediente: Beeswax, helianthus annuus (sunflower) seed oil, cocos nucifera (coconut) oil, ricinus communis (castor) seed oil, lanolin, tocopherol (vitamin E), natural vanilla flavor, aloe barbadensis leaf extract, butyrospermum parkii (shea butter [tree nut]), theobroma cacao (cocoa) seed butter

Formulat în bază de ceară de albine, produsul este hidratant, foarte puțin lipicios și ar fi fost printre preferate dacă nu m-ar fi deranjat aroma de cocos în combinație cu vanilia. Rezistă pe buze 2 ore.

OOA-01151-1
Out of Africa, Pure Shea Butter Lip Balm Unscented

Ingrediente: Butyrospermum parkii fruit (pure unrefined shea butter), helianthus annuus (sunflower) seed oil, vitis vinifera (grapeseed) oil, euphorbia cerifera (candelilla) wax, theobroma cacao (cocoa) seed butter, tocopherol (vitamin E), rosmarinus officinalis (rosemary) extract, calendula officinalis (calendula) flower extract.

Formulat în bază de unt de shea, are o consistență destul de moale, dar nu cremoasă. Nu are miros. Rezistă pe buze 1 oră și 30 de minute.

Notă: Rezistența pe buze este măsurată în condițiile în care nu am mâncat și nu am băut nimic după aplicare.

Despre cum puteți comanda pe iherb, coduri de reducere și timp de livrare a comenzilor puteți citi la sfârșitul în acest articol. Link-urile de mai sus conțin și codul meu de afiliere, cod care va genera o reducere pentru o primă comandă plasată pe iherb.

31 comentarii

Scrie un comentariu


Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.