Dermatita alergică de contact – parfum, iritanți și alergeni în produse cosmetice

În ultimii ani am observat cu bucurie cum mulţi producători au ales să excludă din produsele cosmetice parfumul, influenţaţi de consumatori şi de numeroasele studii publicate care arată că există o incidenţă alarmantă a cazurilor de sensibilizare, iritație a pielii şi dermatită alergică de contact apărute în urma contactului cu anumite ingredietele aromate.

De multe ori dermatita alergică de contact ce apare pe piele la contactul cu ingredientele aromate (parfum) din produsele de îngrijire este diagnosticată greşit ca dermatită atopica, mai ales în cazul bebeluşilor.

Ce mă îngrijorează însă este adăugarea elementelor aromate în produse cum ar fi hârtia igienică, jucării, scutece, şerveţele umede etc, multe din ele fiind folosite pe pielea bebeluşilor.

Există cercetători care afirmă că bebeluşii şi copiii dezvoltă sensibilitate la substanţele aromate folosite de mamele lor şi nu cred că mai este nevoie să spun mămicilor cât de sensibilă este pielea bebeluşilor.

Parfumul și molecule aromate în produsele pentru îngrijire personală

Parfumul, listat pe eticheta produselor cosmetice ca parfum/perfume (în Europa) sau fragrance (în SUA), este de fapt un complex de 20 până la 300 molecule aromate, sintetice sau naturale care împreună formează ingredientul ce maschează mirosul altor ingrediente din formulă şi oferă o aromă plăcută produsului finit.

Lista completă a ingredientelor ce formează parfumul într-un produs cosmetic nu este publică – este considerată secretă şi oricum listarea a 300 de ingrediente într-o lista lungă de ingrediente a unui produs cosmetic nu este de ajutor consumatorului care nu are cunoştinţe de chimie cosmetică.

Moleculele aromate sunt compuşi organici cu aromă olfactivă şi gustativă folosite în special pentru a manufactura parfum, apă de toaletă, apă de parfum etc (produsele care conţin cele mai multe ingrediente aromate), fără moleculele aromate parfumeria nu ar exista.

Ingredientele aromate pot fi molecule sintetice sau pot fi naturale: uleiuri esenţiale, extracte naturale, distilate, oleorășini etc. Toate ingredientele aromate naturale, cum ar fi uleiurile esenţiale conţin de la zeci până la câteva sute de molecule aromate naturale.

Exemplu, lista moleculelor aromate naturale ce formează uleiul esențial de lavandă (Lavandula angustifolia): d-3-carene, camphene, a-pinene, caryophyllene, caryophyllene epoxide, 1,8-cineole, 1-octen-3-ol, nerol, geraniol, borneol, lavandulol, a-terpineol, terpinen-4-ol, linalool, camphor, 3-octanone, bornyl acetate, hexyl butyrate, neryl acetate, hexyl acetate, geranyl acetate, oct-1-en-3-yl acetate, lavandulyl acetate, linalyl acetate

Deşi substanţele aromate sunt incluse în produsele cosmetice, produsele pentru casă (detergenţi, balsam, produse de curăţare, odorizante etc), produse de styling pentru par, produse pentru îngrijire persoanală (pastă de dinţi, deodorante etc), acestea sunt folosite şi în produse mai puţin obişnuite cum ar fi scutece, jucării, haine, încălţăminte (pe tălpici), medicamente (unele au şi proprietăţi antiseptice), alimente, băuturi, etc.

Pentru multe din moleculele aromate naturale există variante sintetice, ambele variante sunt la fel de folosite în produsele cosmetice, de îngrijire personală, pentru casă, alimente, medicamente, etc.

Etichetarea produselor cosmetice care conţin ingrediente aromate cu potenţial alergen

În 1999, European Comision Health and Food Safety, în urma insistenţelor comisiei Scientific Committee on Consumer Safety, a acceptat şi a publicat informaţii despre 26 de substanţe aromate testate şi declarate ca potenţiali alergeni pentru populaţie.

În 2003 European Comision a inclus în legislaţia (valabilă încă) obligaţia de a lista cele 26 moleculele aromate alergene separat pe eticheta produselor cosmetice, chiar dacă acestea fac parte din ingredientul denumit perfume, care aşa cum spuneam mai sus poate conţine sute de molecule aromate.

Scopul listării celor 26 de potenţiali alergeni este de uşura alegerea produselor cosmetice prin informare despre potenţialii alergeni prezenţi într-o formulă, listarea fiind folositoare în special celor care au fost diagnosticaţi alergici la un anumit ingredient.

Mai mult decât atât, un pacient cu o reacţie alergică care cunoaşte alergenii la care s-a expus poate informa medicul pentru o diagnosticare rapidă şi corectă, evitând astfel agravarea afecțiunii.

Oricare din cele 26 ingrediente aromate alergene trebuie să fie evidenţiat în lista de ingrediente a unui produs cosmetic atunci când are o concentraţie ce depășeste 0.01% pentru produsele cu limpezire (geluri de dus, şampon etc) şi 0.001% pentru produsele cosmetice care rămân pe piele (creme, loţiuni, tonere etc).

Deşi cele 26 de molecule apar în lista de ingrediente (majoritatea producătorilor respectă această legislație), absolut nici un producător de cosmetice nu include avertismetul despre potenţialul lor alergen deoarece nu există această cerinţă în legislaţia etichetării produselor cosmetice.

Produsele cosmetice home made sau cele fără autorizare de punere pe piață nu respectă legislația în vigoare cu privire la etichetarea potențialilor alergeni (cu mici excepții).

Deşi s-au stabilit limitele pentru care aceste ingrediente potenţial alergene trebuiesc indicate în listele de ingrediente ale produselor cosmetice, nu există (încă) directive cu privire la concentraţia maximă admisă a acestor alergeni în produsele cosmetice.

Cele 26 molecule aromate cu potenţial alergen sunt listate în tabelul de mai jos în ordine alfabetică, în Anexa III a Directivei 2003/15/EC listarea lor este în altă ordine. Denumirea INCI este denumirea sub care este regăsită fiecare moleculă în Nomenclatorul Internațional pentru Ingrediente Cosmetice. În cazul în care ingredientul nu există în nomenclator se folosește denumirea listată de CosIng.

DESCARCA DOCUMENT PDF – click pentru a descărca fișierul de mai jos cu cei 26 alergeni.

 Denumire INCI   Alte denumiri
 AMYL CINNAMAL – sintetic
 AMILCINNAMYL ALCOHOL – sintetic  AMIL CINNAMYL ALCOHOL
 ANISE ALCOHOL – natural, sintetic  ANISYL ALCOHOL
 BENZYL ALCOHOL – natural, sintetic
 BENZYL BENZOATE – natural, sintetic
 BENZYL CINNAMATE – natural, sintetic
 BENZYL SALICYLATE – natural, sintetic
 CINNAMAL – natural, sintetic
 CINNAMYL ALCOHOL – natural, sintetic
 CITRAL – natural, sintetic
 CITRONELLOL – natural, sintetic
 COUMARIN – natural, sintetic
 EUGENOL – natural, sintetic
 FARNESOL – natural, sintetic
 GERANIOL – natural, sintetic
 HEXYL CINNAMAL – sintetic
 HYDROXYCITRONELLAL – sintetic
 HYDROXYISOHEXYL 3-CYCLOHEXENE CARBOXALDEHYDE – sintetic, prescurtat HICC  LYRAL, HYDROXYMETHYLPENTYL – CYCLOHEXANECARBOXALDEHYDE
 ISOEUGENOL – natural, sintetic
 BUTYLPHENYL METHYLPROPIONAL – sintetic  LILIAL, 2-(4-tert-butylbenzyl) Propionaldehyde
 LINALOOL – natural, sintetic
 d-LIMONENE – natural, sintetic  LIMONENE
 METHYL 2-OCTYNOATE – sintetic  METHYL HEPTINE CARBONATE
 alpha-ISOMETHYL IONONE – sintetic  3-Methyl-4-(2,6,6-trimethyl-2-cyclohexen-1-yl)-3-buten-2-one
 TREE MOSS EXTRACT – natural  EVERNIA PRUNASTRI Extract
 OAK MOSS EXTRACT – natural  EVERNIA FURFURACEA Extract

Pentru fiecare substanță din tabel există și un număr CAS, eu nu am listat numerele CAS, se găsesc în documentul SCCNFP din 2012 spre care am pus link mai jos.

În 2012 SCCNFP (Scientific Committee on Cosmetic and Non-food Products) a publicat un document în care estimează concentraţii maxime pentru fiecare dintre cele 26 de ingrediente ce pot fi folosite în produsele cosmetice, cere impunerea acestora în legislaţia în vigoarea, adăugarea a 56 de noi molecule aromate ca potenţiali alergeni, excluderea multor molecule din produsele destinate bebeluşilor şi copiilor etc. Scopul acestor noi directive este de a limita pe cât posibil expunerea populației la potențialii alergeni.

Tabelul cu toate ingredientele (mai multe de 80) pentru care există studii despre potențialul alergen, pentru care se cere impunere legislativă pentru listare pe etichetă, include link catre sursa oficială de unde a fost preluat.

Liste de ingrediente – exemple

Mai jos am listat câteva produse care conțin molecule aromate cu potențial alergen, le-am evidențiat cu roșu în lista de ingrediente.

Bio-Oil: Paraffinum Liquidum (Mineral Oil), Triisononanoin, Cetearyl Ethylhexanoate, Isopropyl Myristate, Retinyl Palmitate, Tocopheryl Acetate, Anthemis Nobilis Flower Oil, Lavandula Angustifolia (Lavender) Oil, Rosmarinus Officinalis (Rosemary) Leaf Oil, Calendula Officinalis Flower Extract, Helianthus Annuus (Sunflower) Seed Oil, Glycine Soja (Soybean) Oil, BHT, Bisabolol, Fragrance, Amyl Cinnamal, Benzyl Salicylate, Citronellol, Coumarin, Eugenol, Geraniol, Hydroxycitronellal, Hydroxyisohexyl 3-Cyclohexene Carboxaldehyde, Limonene, Linalool, Alpha-Isomethyl Ionone, Red 17.

Kiehl’s Midnight Recovery Concentrate: Caprylic/Capric Triglyceride, Dicaprylyl Carbonate, Squalane, Rosa Canina Fruit Oil, Evening Primrose Oil, Jojoba Seed Oil, Coriander Seed Oil, Tocopherol, Lavender Oil, Pelargonium Graveolens Flower Oil, Linalool, Rosemary Leaf Oil, Citronellol, Geraniol, Lavandula Hybrida Oil, Cucumber Fruit Extract, Turmeric Root Extract, Limonene, Citral, Sclareolide, Rose Flower Oil, Jasmine Extract, Sunflower Seed Oil

Dermatită alergică de contact – reacția pielii la parfum

În urma expunerii repetate și prelungite a pielii la anumite molecule aromate cu potenţial alergen, prin aplicarea produselor cosmetice sau din alte surse, pielea poate deveni sensibilă la aceste ingrediente şi pot apărea iritaţii şi alergii de contact.

Notă: Există multe alte substanţe sintetice sau naturale, care nu sunt aromate, ce pot cauza dermatită alergică la contactul cu pielea sau mucoasele mebrane. În acest articol informaţiile prezentate şi statisticile se referă la dermatita alergică de contact apărută în urma contactului cu substanţele aromate.

În viaţa de zi cu zi intrăm în contact cu o mulţime de ingrediente aromate naturale şi sintetice din cele peste 3000 listate de CosIng şi folosite în diverse industrii, de multe ori chiar fără să ne dăm seama.

Există persoane au fost diagnosticate cu dermatită alergică de contact la expunerea cu ingredientele aromate la locul de muncă, dermatita alergică de contact profesională are o incidență destul de mare.

Alergia la contactul cu ingredientele aromate persistă toată viaţă, fiind o reacţie alterată a sistemului imunitar (răspuns imun adaptativ) la anumite substanțe cu care pielea intră în contact. Sensibilizarea și alergia după expunerea inițială (sau primele expuneri) la ingredientele alergene sunt prima fază a afecțiunii.

O dată cu re-expunerea la alergen urmează faza a doua, de suscitare, iar pe piele pot apărea simptome clinice sub formă de eczemă numită dermatită alergică de contact.

Dermatita alergică de contact este o afecţiune cutanată inflamatorie ce se manifestă pe piele prin unul sau mai multe din simptomele: eritem (roşeaţă), usturime, inflamaţie, edem, prurit (mâncărime) iar în faza acută apar vezicule.

Continuarea expunerii la ingredientul aromat alergen duce la cronicizarea dermatitei alergice de contact şi apariţia unor simptome severe: descuamare, cruste, fisuri ale pielii, durere.

Majoritatea cazurilor de dermatită alergică de contact sunt cauzate de ingredientele aromate din produsele cosmetice şi se manifestă cu precădere pe mâini şi/sau faţă și pe zona axilei. O dată cu expunerea repetată constant la ingredientele aromate dermatita se extinde şi se agravează.

Mai mult decât atât, dermatita crește reactivitatea pielii la orice alte substanțe cu potențial iritant aplicate pe alte zone ale corpului unde nu există încă simptome evidente.

În timp, bariera naturală a pielii este afectată grav, puterea de vindecare a pielii scade dramatic, iar sensibilitatea la contactul cu potențiali alergeni crește dramatic, în multe cazuri apare chiar intoleranță. În aceste cazuri multe alte ingrediente, aromate sau nu, cu potenţial iritant foarte mic sau fără potenţial iritant pot cauza iritaţii chiar severe pe suprafaţa pielii.

O dată ce apar simptomele dermatitei alergice la contactul cu ingredientele aromate, acestea reapar de fiecare dată când pielea intră în contact cu ingredientele alergene.

Simptomele dermatitei alergice de contact cauzată de parfumul din produsele cosmetice pot afecta calitatea vieţii.

Alergia de contact este o afecţiune latentă, fără simptome vizibile atunci când se evita contactul cu alergenii cauzatori, dacă s-au luat măsuri de evitare chiar de la primele semne ale afecţiunii şi astfel s-a evitat sensibilizarea pielii la alte substanţe.

Reacţiile adverse (cele mai comune) manifestate ca simptome în urma contactului cu anumite ingrediente aromate potenţial alergene:

  • sensibilizarea şi fotosensibilizarea pielii
  • dermatită alergică de contact
  •  dermatită iritantă de contact
  • urticarie (reacţie imediată la contactul cu alergenul)
  • dermatită pigmentară de contact
  • dermatită de contact tip airborne – în urma inhalării alergenilor aromaţi din parfumuri, produse de styling etc. Atenţie mare, multe cazuri sunt pacienți copii expuşi vaporilor de acest fel, din parfumurile părinților.
  • dermatită de contact tip connubial – expunere cutanată indirectă, prin persoanele care au aplicat alergenii pe piele şi ating pielea persoanei alergice sau chiar atunci când persoana alergică aplică un produs cu alergeni pe pielea altcuiva. Cel mai mult sunt afectați bebelușii și copiii, din cauza alergenilor aplicați pe pielea mamei.

În toate cazurile de alergie de contact nu sursa expunerii este critică pentru apariţia simptomelor ci mulţi alţi factori importanţi:

  • Concentraţia ingredientului aromat cu potenţial alergen – doza aplicată pe anumită zonă de piele
  • Prezenţa altor iritanți (alcool, camphor, sulf etc) sau alergeni în formulă – efect alergen concomitent
  • Prezenţa ingredientelor care măresc puterea de penetrare
  • Durata şi frecvenţa expunerii la molecula aromată
  • Predispoziţia pielii la sensibilizare – ex: zona axilei este extrem de vulnerabilă la sensibilizare şi iritaţii cauzate de moleculele aromate
  • Afecţiuni prezente pe piele – pielea iritată, inflamată, sensibilă, cu bariera naturală afectată este mai afectată de potențiali alergeni decât pielea sănătoasă
  • Ocluzarea pielii – aplicarea produselor cosmetice care conţin molecule aromate pe pielea unde se foloseşte echipament protectiv care ocluzează pielea, obiecte de îmbrăcăminte sintetice lipite de piele etc

Prevenire şi tratament pentru dermatita alergică de contact cauzată de parfum sau molecule aromate

Dacă imediat ce apar simptomele dermatitei se obţine un diagnostic corect (vizita la dermatolog este necesară) şi se îndepărtează elementul alergen cauzator, în 2-3 zile iritația pielii se diminuează considerabil.

Nu există tratament specific pentru acest tip de dermatită, o dată ce simptomele apar pielea trebuie tratată cu multe ingrediente reparatoare şi nutritive, anti iritanți şi bineînţeles protejată de soare în fiecare zi din an. Ten iritat – măsuri de urgență pentru ameliorarea iritației.

De cele mai multe ori pacienţii diagnosticaţi cu dermatită alergică de contact primesc de la medicul dermatolog recomandarea de a aplica corticosteroizi pentru vindecarea mai rapidă a pielii.

Deşi vei găsi aceste recomandări chiar şi pe internet, nu începe un tratament medicamentos fără recomandarea medicului tău dermatolog. Citeşte cu mare atenţie prospectele medicamentelor recomandate şi protejează în fiecare zi pielea de radiaţiile solare pentru a evita fotosensibilizarea.

Pentru persoanele diagnosticate cu dermatită alergică la contactul cu anumiţi alergeni este importantă evitarea acelor alergeni în toate produsele cosmetice aplicate pe piele. Suntem expuşi zilnic şi altor surse de ingrediente aromate alergene, limitarea contactului pielii cu alergenii care știm că pot declanșa episoade de dermatită este extrem de importantă.

Evitarea alergenilor cunoscuți este singura formă de prevenire a sensibilizării pielii atunci când nu știm dacă suntem sau nu alergici.

Evitarea alergenilor este singura metodă prin care putem preveni apariţia dermatitei alergice de contact o dată ce a existat cel puţin un episod de iritație şi alergie care arată sensibilitatea pielii la ingredientele aromate cu care a intrat în cotact.

Etichetarea atentă a produselor cosmetice cu intenţia de a informa consumatorii despre prezenţa potenţialilor alergeni este singurul mod de a evita acele ingrediente.

Chiar dacă evitarea tuturor produselor cosmetice care conţin potenţiali alergeni pare o măsură exagerată pentru a preveni o dermatită alergică de contact atunci când aparent pielea noastră tolerează foarte bine moleculele aromate, în timp acţiunea alergenilor este cumulativă, iar iritația sau alte simptome pot apărea de foarte multe ori cu întârziere.

Măsuri pentru viitor în industria cosmetică

Deşi majoritatea consumatorilor au impresia că fiecare produs de pe raftul magazinelor poate fi aplicat pe piele în siguranţă şi probabil cred că toate produsele sunt testate pentru siguranţă, realitatea este cu totul alta.

Nu toate ingredientele din produsele cosmetice sunt testate pentru a afla concentrațiile maxime ce pot fi aplicate pe piele în siguranță (cel puțin de majoritatea consumatorilor), nu există studii care să evidențieze potențialul alergen sau iritant a unui produs care conține ingrediente ce pot genera anumite reacții în formulă etc.

Fiecare dintre noi reacţionează diferit la produsele aplicate pe piele (şi nu numai) şi cu siguranţă produsele cosmetice nu sunt periculoase pentru oameni şi pot fi folosite în siguranţă dacă respectăm limitele noastre de toleranţă şi mai ales dacă cercetătorii avansează în emiterea unor concentraţii maxime ce ar trebui respectate în industria cosmetică pentru a evita majoritatea efectelor secundare.

Din anii 90 până azi (2017), SCCNFP a monitorizat şi a publicat multiple opinii despre ingredientele aromate cu potenţial alegen, documente care conţin informaţii despre prevenirea expunerii populaţiei la aceste ingrediente prin stabilirea unor concentraţii maxime admise pentru potenţialii alergeni, excluderea completă a unor alergeni din produsele cosmetice, mai ales din produsele pentru copii.

Nu doar comisiile europene monitorizează incidenţa cazurilor de dermatită alergică la contactul cu ingredientele parfumate ci şi alte entităţi, în special din Statele Unite ale Americii, Canada, Australia.

Deşi există numeroase campanii de informare în mediul online, majoritatea europenilor nu cunosc cele 26 de ingrediente aromate cu potenţial alergen, iar dintre cei care suferă de alergii şi iritaţii mulţi nu merg la medic pentru diagnosticare corectă, au contact cu alergenii şi nici nu bănuiesc că problema ar putea fi parfumul din produsele cosmetice sau alte produse cu care intră în contact zilnic.

Molecule aromate cu potențial aromat – natural vs sintetic

Întrebare: Este adevărat că anumite molecule sintetice aromate au potențial alergen, însă eu folosesc doar produse cu molecule aromante naturale, acestea cu siguranţă nu pot cauza alergii, multe dintre ele fiind folosite în aromaterapie pentru proprietăţile benefice, chiar şi aplicate pe piele.

Răspuns: Este adevărat că multe din moleculele aromate naturale cu potenţial alergen au studii care arată beneficiile lor multiple ca antibacteriene, anti inflamatorii, cicatrizante etc, însă produsele cosmetice pentru uz personal nu sunt produse pentru aromaterapie, nu sunt formulate și recomandate de medici aromaterapeuți şi nu conţin molecule aromate cu puritatea necesară în aromaterapie.

Deşi există o mare diferenţă între molecula aromată naturală şi varianta ei sintetică, pentru cazurile de dermatită alergică de contact nu există o diferenţiere între contactul cu elemente naturale şi contactul cu variantele lor sintetice, există doar cazuri raportate din ambele variante.

Ingredientele aromate sintetice care există şi în variantă naturală au de obicei o puritate de 95%, iar impurităţile (se presupune) că sunt cele care cauzează alergia de contact, există un studiu pentru ingredientul coumarin care confirmă această teorie (Vocanson 2006, 2007).

Deşi coumarin în varianta naturală nu este neapărat alergen, pentru multe alte molecule aromate există studii care arată potenţialul iritant şi alergen la contactul cu pielea, multe dintre ele nu sunt alergeni ci devin alergeni în anumite condiţii, de exemplu limonene este extrem de alergen dacă este oxidat.

Moleculele aromate naturale au efecte sistemice – unele dintre ele ajung în sistemul circulator, sistemul nervos central, digestiv etc şi au anumite acţiuni în funcţie de o mulţime de factori. Aromaterapia este o ştiinţă propusă ca medicină complementară, care depăşeşte graniţele cosmeticii şi nu trebuie confundată cu aplicarea produselor cosmetice pe piele, chiar dacă acestea sunt naturale.

Aromaterapie nu este loțiunea sau săpunul home made cu uleiuri esenţiale şi nici lumânarea parfumată, aromaterapia presupune administrarea uleiurilor esenţiale prin diverse metode, pe perioade determintate, la recomandarea unui aromaterapeut certificat sau a unui medic aromaterapeut.

Atâta timp cât nu ştim cu exactitate puritatea şi provenienţa unui ingredient aromat inclus într-un produs cosmetic nu ştim dacă este sau nu natural, iar dacă ştim că ingredientul respectiv este natural şi nu cunoaştem concentraţia pentru a verifica valorile maxime recomandate de aromaterapie, necesare pentru a evita efectele secundare, nu putem preveni apariţia dermatitei doar prin alegere ingredientelor aromate naturale.

În general moleculele aromate naturale sunt folosite în produsele etichetate ca naturale, uneori sunt incluse şi în produsele cosmetice care conţin ingrediente sintetice şi naturale, iar în produsele de acest gen de multe ori nu sunt marcate ca fiind naturale.

Nu toate produsele etichetate naturale au componență 100% naturală. Pentru produsele naturale în bază de apă sunt necesari conservanţi pentru a prelungi durata de valabilitate şi pentru a menţine formula stabilă, de aceea multe produse naturale conţin şi 2-5% ingrediente sintetice.

De cele mai multe ori produsele cosmetice care au compoziţie majoritară naturală  pot conţine molecule cu potenţial alergen în concentraţii mai mari decât produsele sintetice. Moleculele aromate sunt comune pentru multe ingrediente naturale cum ar fi extractele de plante sau uleiurile esenţiale, pe când într-o formulă cu ingrediente sintetice moleculele aromate sunt singulare.

Produse ‘fără parfum’ ce conțin ingrediente aromate

Întrebare: Pe produsul meu scrie ‘fără parfum’, dar conţine unul sau mai multe din ingredientele alergene de mai sus, de ce?

Răspuns: Există câteva cazuri în care în lista de ingrediente apare una sau mai multe molecule cu potenţial alergen, dar pe produs poate scrie ‘fără parfum’, mai precis atunci când:

1. Produsul conţine un ulei esenţial (sau mai multe) care are în compoziţie molecula/moleculele respective.

Exemplu: Prunus Amygdalus Dulcis (Sweet Almond) Oil, Argania Spinosa Kernel Oil, Rosa Canina Seed Oil, Tocopheryl Acetate, Limonene, Citronellol, Pelargonium Graveolens Flower Oil, Citrus Aurantium Dulcis Peel Extract, Linalool, Citrus Aurantium Bergamia (Bergamot) Fruit Oil, Citrus Medica Limonum (Lemon) Peel Oil, Geraniol, Fragrance, Citral

2. Molecula/moleculele respective sunt folosite cu alte roluri decât pentru a parfuma produsul sau a masca mirosul neplăcut al altor ingrediente din formulă. Acest lucru nu mai este permis în Europa de la 1 iulie 2019. Orice produs care conține molecule aromate folosite cu rol de conservanți de exemplu sau conține uleiuri esențiale, nu mai poate fi etichetat ‘fără parfum’.

Pentru a şti dacă produsele pe care le foloseşti conţin sau nu molecule aromate cu potenţial alergen trebuie să verifici lista de ingrediente, de obicei moleculele aromate sunt listate pe ultimele poziţii, având concentrații mai mici de 1%.

Statistici 

Perfume, parfum, fragrance – acest ingredient poate conţine până la 300 de molecule aromate diferite.

80% din ingredientele aromate manufacturate pe glob sunt folosite în cosmetice şi 20% în produse pentru casă.

16% din pacienţii europeni cu eczemă (indiferent de tip) sunt sensibili sau intoleranţi la ingredientele aromate.

3% din populaţia Europei suferă de alergie de contact la ingredientele aromate.

2-4% din populaţia adultă europeană este afectată de probleme respiratorii sau oculare cauzate de expunerea la ingredientele aromate din parfumurile, produsele de styling etc  (cu pulverizare). Moleculele aromate sunt volatile şi pot fi inhalate din aer.

În baza de date a Comisiei Europene (CosIng) ce conţine ingrediente cosmetice, medicale etc sunt listate 2587 de ingrediente aromate folosite pentru a oferi un miros plăcut produselor şi câteva sute de ingrediente aromate care maschează mirosul neplăcut al altor componente.

Propunere

Verifică listele de ingrediente ale produselor tale și află dacă aplici pe piele potențiali alergeni sau nu. Apoi verifică listele de ingrediente ale produselor pe care le aplici pe pielea copilului tău.

6 comentarii

Scrie un comentariu
  • Un articol foarte bine documentat, ca intotdeauna!
    Am avut si eu dermatita de contact la un moment dat (asa am debutat pe terenul alergic)… n-am aflat niciodata de la ce. Dar de atunci am devenit sensibila la parfumuri sintetice, iar acum alergia se manifesta la nivel respirator – respir din ce in ce mai greu, ma mananca nasul, ochii, incepe sa-mi curga lacrimile si mi se infunda nasul… si asa am dat in astm.
    De un an am eliminat complet parfumurile – folosesc creme fara parfum, demachiant fara parfum, deodorant, gel de dus fara parfum, detergenti fara parfum… Dar dupa cum spuneai si tu, e greu sa te feresti de parfum, din moment ce l-au introdus pana si in biata hartie igienica 🙁

  • Asadar iritatia odata capatata nu se mai poate scapa de ea, iar rezultatele tratamentului dermatologului sunt temporare?
    Am o zona sensibila pe pometi. Se inroseste, ustura, amorteste. Am capatat-o probabil iarna trecuta cand nu foloseam crema de fata, ci doar de maini, una parfumata. Dupa ce ma dadeam pe maini, puneam mainile pe fata. Am perioade cand trece, dar apoi revine.
    De cateva luni folosesc crema hidratanta pt ten gras PC Calm Redness si PC Resist Retinol Serum. Aplic serul seara, iar daca in 15 min nu aplic crema, se irita. Odata iritata nu ajuta nicio crema, trebuie sa astept vreo 2 zile sa treaca. Se mai irita si la dus, daca apa e calda. Alteori e deja rosie de cand ma trezesc.
    Folosesc SPF30 Calm Redness daca ies afara si Calm Cleanser dimineata si seara.
    Problema este ca doresc sa folosesc creme anti-age, dar nu le suporta tenul.

    • Mihai, din descrierea problemei tale nu cred ca sensibilitatea a aparut pentru ca iti puneai mainile pe fata, poate doar daca atunci cand puneai mainile pe fata ajungea o cantitate suficient de mare de crema parfumata pe piele. Poti scapa de sensibilitate daca ai o rutina concentrata pe repararea pielii.
      Pe mine m-a ajutat foarte mult combinatia intre Resist Advanced Toner + 2 picaturi de Resist Hyaluronic Acid Booster aplicat in fiecare dimineata. Sensibilitatea tenului meu a fost cauzata de expunerea prelungita la soare pentru a ma bronza si tratamentele anti-acnee mai putin potrivite pentru pielea mea.
      Daca serul cu retinol iti irita pielea e mai bine sa renunti la retinol sau sa incerci variante cu o concentratie mai mica. Pentru persoanele care nu tolereaza retinol se recomanda de obicei niacinamide. E foarte important sa eviti toti factorii cauzatori si sa elimini imediat din rutina orice produs care iti cauzeaza iritatie. Incearca sa folosesti Calm 1% BHA Lotion macar o data pe saptamana, testeaza cateva mostre si daca e ok pe pielea ta poti cumpara mini produsul. Niacinamide este un bun ingredient anti-aging cu potential iritant foarte mic, poti incerca produse care sa il contina.

  • Buna, este posibil sa se declanseze o dermatita de contact ca urmare a intolerantei pielii tenului la Vitamina C 15% folosita zilnic?



Te rog să citești cu atenție articolele de pe acest blog și comentariile (folosește motorul de căutare din partea dreapta, sus), pentru majoritatea întrebărilor tale există deja un răspuns scris. Te rog să îmi scrii așa cum ți-ai scrie ție (reclamele, sfaturile impertinente și altele de genul nu vor fi aprobate).

Comentariul tău va fi aprobat atunci când voi avea răspunsul potrivit întrebării tale și timpul necesar pentru a-l scrie. Din lipsa de timp nu voi răspunde întrebărilor care cer analiza listei de ingrediente a produselor cosmetice.

Pentru recomandări și întrebări despre produsele Paula's Choice te rog scrie mail la info@paulaschoice.ro.

Mulțumesc pentru înțelegere. Multă sănătate!

Scrie un comentariu

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.