Arhiva 2018

1
Clinical Ceramide-Enriched Moisturizer – Primele impresii și recomandări
2
Impresii despre produsele Paula’s Choice lansate în 2017

Clinical Ceramide-Enriched Moisturizer – Primele impresii și recomandări

Tipul meu de ten și produsele folosite pentru hidratare

Tenul meu este mixt, cu exces de sebum în zona T (frunte, nas, barbie), piele normală pe obraji și puțin uscată în jurul ochilor. Pielea mea are tendințe de deshidratare, în special iarna, pe obraji. Crema mea pentru hidratarea pielii seara este Resist Clear Skin Hydrator, formulată pentru ten mixt și gras. În iernile foarte friguroase pielea mea se usucă și este nevoie să aplic uneori Resist Barrier Repair Moisturizer, formulată pentru ten normal și puțin uscat.

Am așteptat cu interes noul produs hidratant și am sperat că va fi suficient de lejer ca textură încât să îl pot aplica. De multe ori produsele pentru toate tipurile de ten sunt mult prea emoliente pentru tenul mixt, dar nu e cazul acestui produs.

Am aplicat Clinical Ceramide-Enriched Moisturizer 3 seri consecutive și m-am îndrăgostit de textura fluidă și felul în care hidratează fără să se simtă grasă pe piele. După primele aplicări pielea nu prezintă semne de iritație și sper să pot folosi acest produs pentru hidratarea pielii mele în fiecare seară.

Atunci când am descoperit Paula’s Choice tenul meu era gras, acneic și am folosit o bună perioadă Skin Balancing Invisible Finish Moisture Gel. Cu o rutină corectă tenul meu are tot mai puțin exces de sebum, iar o dată cu înaintarea în vârstă zona ochilor a devenit mai uscată.

Citește mai departe

Impresii despre produsele Paula’s Choice lansate în 2017

În 2017 Paula’s Choice a lansat 12 produse noi, majoritatea sunt produse foarte diferite ca proprietăți și textură, comparativ cu cele deja existente în portofoliu. În 2017 ingredientele vedetă au fost ceramidele, acizii Omega, peptidele și vitamina C în combinație cu acid ferulic. Prin comparație, în 2016 ingredientele vedetă au fost niacinamide, retinol și arbutin. Toate produsele noi includ în formulă antioxidanți puternici, folosiți pentru potențialul în repararea daunelor cauzate de mediul extern, întărirea și protejarea barierei naturale împotriva factorilor de mediu.

În următorii 2-3 ani în industria cosmetică vor apărea tot mai multe produse formulate pentru a apăra pielea împotriva factorilor de mediu, cu denumire specifice în limba engleză: anti pollution. O rutină formulată pentru a proteja pielea împotriva factorilor de mediu nu are nimic special comparativ cu o rutină anti-aging.

Atâta timp cât produsele tale cu formule complexe conțin antioxidanți potenți (toate produsele, mai puțin cele pentru curățare), aplici protecție solară în fiecare zi din an și folosești cel puțin o dată pe săptămână un exfoliant AHA sau BHA, pielea este protejată împotriva factorilor de mediu (atât cât este posibil), iar daunele radicalilor liberi sunt reduse.

Citește mai departe

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.