Arhiva septembrie 2016

1
Rutina de îngrijire a tenului meu – Toamna/Iarna 2016
2
Review Paula’s Choice Resist 10% Niacinamide Booster

Rutina de îngrijire a tenului meu – Toamna/Iarna 2016

Tenul meu este mixt, cu foarte puține porțiuni de ten normal, în mare parte tenul prezintă exces de sebum. În general tenul meu este predispus la apariția punctelor negre și petelor în jurul ochilor. De asemenea este destul de sensibil în sensul că nu tolerez iritanți și nu mă împac foarte bine cu filtrele sintetice din produsele cu SPF. Cu rutina de mai jos previn apariția punctelor negre și a pustulelor, mențin culoarea pielii uniformă, previn îmbătrânirea prematură a pielii, stimulez colagenul pentru a avea o piele fermă și netedă și mă asigur ca am o piele care arată și se simte tânără și sănătoasă.

Rutina de mai jos este personală, complexă și a fost contruită în timp. În cazul în care începeți o rutină de îngrijire ca cea de mai jos fără să fi folosit anterior produsele respective, este posibil ca tenul să aibă reacții adverse grave.

DIMINEAȚA
Îmi curăț tenul cu un produs solubil în apă, prefer unul cremos (pentru ten normal/uscat), tamponez ușor pielea cu un prosop curat pentru a o usca. Aplic un toner pentru hidratare ușoară apoi aplic o picătură de Resist Hyaluronic Acid Booster (link review). Aștept 1 minut pentru ca ingredientele să intre în piele, apoi aplic Resist Pure Skin Brightening Treatment (redescoperit de curând, îmi place foarte mult luminozitatea pe care o am de când folosesc din nou acest produs). Câteodată amestec acidul hialuronic cu Resist Pure.

După ce serul s-a absorbit în piele (intră imediat în piele) aplic protecția solară, aștept 4-5 minute înainte de a aplica machiaj (în timpul săptămânii folosesc pudră și blush; sâmbăta și duminica folosesc un produs cu SPF fără culoare și nici un alt tip de machiaj). Prefer protecție solară colorată în locul fondului de ten, peste care aplic pudră pentru matifiere.

Citește mai departe

Review Paula’s Choice Resist 10% Niacinamide Booster

Articolul de mai jos răspunde la câteva întrebări frecvente despre niacinamide booster de la Paula’s Choice, integrate în review-ul ce prezintă detalii despre potențialul ingredientului activ și observații personale în urma aplicării constante timp de 6 săptămâni.

Ce rol are, cum acționează și pentru cine este potrivit Resist 10% Niacinamide Booster?

Resist 10% Niacinamide Booster este un concentrat anti aging ce poate fi adăugat în orice produs de îngrijire în special seruri şi creme hidratante pentru a potenţa efectele acestora şi pentru a acţiona în special asupra texturii şi culorii pielii cu scopul de a uniformiza culoarea pielii, a îmbunătăţii fermitatea pielii şi a minimiza aspectul porilor dilatați.

niacinamide-boosterAre textură apoasă, nu lasă peliculă lipicioasă, chiar dacă este aplicat direct pe piele, fără a-l combina cu un alt produs. Este ideal pentru persoanele cu ten gras sau mixt, cu pori dilatați şi pete cauzate de pustule sau de soare (atenţie, pentru un tratament eficient împotriva melasmei este necesar a se aplica şi un inhibitor de melanină cu potențial mare cum ar fi hidroquinona sau vitamina C în concentrații peste 10% şi un acid exfoliant – citeşte Pete solare – prevenire și tratament)

În afară de niacinamide, booster-ul conține antioxidanți (vitamina C, canosine, etc), ingrediente reparatoare și ingrediente inhibitoare de melanină. Pentru efectele vizibile ale acestui booster este necesară protejarea pielii de radiațiile solare tocmai pentru ca excesul de melanină, porii dilatați și lipsa fermității sunt cauze ale expunerii neprotejate la radiațiile solare.

Citește mai departe

Toate drepturile asupra conținutului sunt rezervate Pasagera.ro. Reproducerea informațiilor de pe site este strict interzisă și pedepsită conform legii drepturilor de autor.